Mult am auzit vorbindu-se de economia de piață. Că, pasămite, piața ar fi locul unde se întîlnește cererea cu oferta. Că funcționarea pieții ar fi…. Dar, pentru românul de rînd, piața e, în primul rînd, locul unde se duce zilnic cu sacoșa și de de unde vine adeseori bodogănind că nu i-au ajuns banii.
Iată-l pe nea Nae, vecinul, venind de la piață. Nu-i mulțumit. Dau să aflu ce i s-a întîmplat. Povestea lui e simplă. Iar s-a grăbit pe aleea centrală a pieței, iar a cumpărat ceea ce era mai scump, iar i-a dat vînzătorul cu jumătate de kilogram în minus, că n-avea greutate. Iar l-au lipsit vînzătorilor de la cinci magazine de cîte o mie de lei că n-aveau rest. Colac peste pupăză, cînd a desfăcut salamul luat de la magazinul din stația de autobuz, din groasa hîrtie în care era înfășurat, i s-a părut cam mic și cam pipărat, dar nu la gust, ci la preț. Iar fata aceea de la tejghea i-a mai cerut o mie de lei mărunt făcîndu-l să se scobească pînă în fundul buzunarelor lustruite de atîta căutat. Iaca, acum n-o să aibă bani mărunți pentru biletul de la gară. Pe cei mari nu-i mai are de două zile, că i-a dat avans la chioșcul de comenzi pentru montări de apometre. Și nici apometre n-are montate, fiindcă băieții care de ieri trebuiau să vină să le instaleze, n-au mai ajuns la domnia sa nici pînă azi. Iar fata de la încasări nu-i poate da banii înapoi nici de i-ar cere, că i-a dat chitanță și banii-s predați încă din seara zilei de alaltăieri. Singura lui mîngîiere e că a dat un ban unuia mai sărac decît el. Zîmbește amar. Ar mai rămîne pîinea în care a găsit un capăt de sfoară, dar pe aceea o potrivește el resemnat smulgînd neașteptatul adaos.
Îl privesc lung pe domnul Nae. Om în etate. Să-i spun, să nu-i spun. Încerc să-l cîntăresc, să pricep cum l-ar privi pe unul ca mine, mai tînăr de-ar putea să-i fie fiu, dacă l-ar certa și i-ar da sfaturi. Pînă la urmă decid că vecinul nu-i vinovat. Decît poate de o mică neștiință. deci e mai bine să știe. Mai bine știu tot și cu orgoliul șifonat, decît neștiutor și cu banii luați. Așa că încep: „Dom’ Nae, stai o țîră că ți-oi spune și eu cîteva. Nu te supăra pe mine, vorbesc cu gînd curat. Azi ai greșit în multe ocazii. Iaca să-ți spun eu cum se face. Du-te întîi și fă ocolul pieței. Dacă vrei ceva să cumperi, nu uita că ai șanse mari să găsești cheia ce cauți cu cel puțin zece la sută mai ieftin. Deci scade din prețul ce-l vezi prima oară o zecime și caută să cumperi la prețul astfel obținut. O țîră de răbdare și-ai economisit. Cu jumătatea de kilogram de morcov în plus, acum va trebui să te descurci, dar să știi că vînzătorul are obligația legală de a-ți cîntări exact marfa și de a avea greutăți. Amintește-i ce spune legea: trebui să-ți cîntărească exact și să aibă toate greutățile. Unde-i lege nu-i tocmeală! De altfel, administrația pieței e la colț, iar poliția orașului pe strada vecină. Iar după numărul standului, al tarabei sau locul unde se află magazinul, vînzătorul cîrcotaș e realtiv ușor de identificat. Și dacă n-ai cu cine te înțelege, cumpără de alături. Să vadă ipochimenul că nu-i faci pe plac. Și zicea că n-are rest, vecine? Păi e obligat să aibă. Tot de legislația comercială. De ce să te trimită pe tine să schimbi? E grija LUI! Să se ducă EL să schimbe, să trimită băiatul de prăvălie dacă are vreunul. E treaba LUI. Păi nu poate fi nici atît de gospodar încît să aibă mărunt? Nu se poate. Banca oferă mărunt cu săculețul, numai să te duci să schimbi. De la neserioși nu-ți vine să cumpăr.
Că tot veni vorba, vecine, nu cumpăra nici de la cei care au afișat sus și mare: „marfa vîndută nu se schimbă”. Legea e clară cu excepția mărfurilor deteriorate din vina clientului, MARFA VÎNDUTĂ SE SCHIMBĂ! Iar dacă nu mai este pe stoc acel tip de produs se dau banii înapoi. Să nu uiți la magazin să ceri bon, bună e dovada că ai cumpărat de la un anume furnizor. Cum „ce să facă ei, vînzătorii cu marfa”? Că nu e vina lor? Așa o fi, iar magazinul are contract cu un furnizor care și el e obligat să acorde garanție și să înlocuiască marfa defectă sau necorespunzătoare. E treaba patronului de magazin cu furnizorul. Să rezolve între ei. Ție ori îți dau ceva de calitate, ori îți schimbă sau îți remediază cumva, ori… banii înapoi.
Cu batonul de salam ambalat în hîrtie groasă e mare șmecheria. Salamul te costă 70-150 de mii de lei la kilogram, deci 70 -150 de lei pe gram. La fiecare cinci grame de hîrtie de împachetat vîndută în loc de salam se cîștigă aproape 350 -750 de lei. Să zicem că cinci sute. Deci o mie de lei la doi clienți. La o mie de clienți care au cumpărat salam iaca iese milionul. Scoate mata salamul din foaia de ambalaj și pune-l iar pe cîntar. Să vezi cum nu ți se mai cere mia în plus!
La gară problema e aceeași. Mata, vecine, ești doar rugat să ai mărunt. Deh, fiind gară, trenurile pleacă, ar pierde lumea trenurile, dacă ar merge casiera după mărunt. Omenește îi înțeleg, dar legea e lege și pentru ei. Nu au voie să-și bată joc de vîrsta matale, dacă n-ai mărunt. E tot obligația lor să aibă. Așa că nu-ți fie frică.
Cu banii mari dați avans și cu serviciul neprestat e bai mare. Dar are și rezolvare, vecine. Întîi, e clar că trebuie să-ți poți lua banii înapoi. Legea nu permite furnizorilor că după încasarea banilor să nu presteze serviciul (în condițiile convenite la încasarea contravalorii serviciului respectiv). Iar mata nu ești bancă să-i creditezi. Cum se procedează? Simplu. Te duci mata cu chitanța la casieră, dai chitanța înapoi, fata o pune în chitanțier lîngă exemplarul ei pe care va scrie anulat și îți dă banii, exact suma de pe chitanță. Am lucrat la o firmă de comerț import-export și nu-ți spun povești. Așa se procedează, conform cu legea. Ce poate casiera cîrcotașă să-ți facă? Să afirme că decide contabilitatea? O pui să dea telefon la biroul de contabilitate al firmei. E treaba lor că nu au instruit-o despre cum se anulează în mod legal o chitanță și se dau banii înapoi clientului nemulțumit. Să-și facă meseria și ea, și ei. Tot nu se poate? Amintește-le că asemenea sume mari, peste jumătate de milion, sînt imputabile juridic. Deci îi paște tribunalul!
Nea Nae, bine făcuși să dai un ban unuia mai sărac, da’ vezi să fie într-adevăr un sărac pe care-l cunoști. Despre pomanagii și cerșetori, ți-oi mai spune povestea cu brutarul necinstit și cu matematicianul.
Cititorule, pe data viitoare. Și nu uita că legea îi apără pe cei ce-o știu.
Lasă un răspuns