„În numele Tatălui, al Fiului și al Sfîntului Duh, Amin”. De la începutul erei noastre a revenit Cărții sau cărților prea sfînta misiune de a ne face să cunoaștem adevărul. „Cunoașteți adevărul și el vă va face liberi”, cuvinte atribute de textul biblic lui Ioan, au devenit, consfințindu-i-se parcă valoarea, motto al unui cunoscut ziar din fosta capitală a Moldovei. Cu atît mai mult cînd e vorba de subiecte controversate, ne îndreptăm lipsiți de orientare spre raftul de librărie sau spre sora lui vitregă, taraba cu cărți.
Trăim într-o lume în care detergentul A spală ” fără să freci” – zice reclama – și după ce-l cumperi constați că rufele nefrecate au rămas tot cvasi murdare. A doua zi afli că era un detergent care spală „fără să fi frecat mult”. Afli mergînd pe stradă că X și-a depus banii la societatea Y de investiții – unde în loc de X și Y puneți dumneavoastră ce nume doriți – sperînd că va obține trei sute la sută dobîndă și a rămas fără ei. Te întrebi dacă nu știau. Că doar trebuiau să știe. Se învață la liceu la ora de chimie că spălatul cu detergent e o reacție chimică și că agitarea (deci și frecatul rufelor) mărește viteza de reacție. Iar lecțiile de științe economice, așa politizate cum erau, ne învățau totuși că activitatea economică nu putea produce nici în visele Cîrmaciului trei sute la sută beneficiu. E o lume în care dacă nu umblă cîinii cu colaci în coadă, cel puțin ni se vînd gogoși. Iar unii dintre noi le-am înghițit, neatenți. Deci am pierdut ceva. În anii lungi ai lipsei de Dumnezeu și ai indicației pe linie de partid am uitat să fim minți agere, gata de a ne întreba, gata de a gîndi cu organele de sub frunțile noastre, cu emisferele creierului. Este deci momentul să facem un exercițiu de gîndire. Să reînvățăm să recepționăm ceea ce auzim, nu doar cu urechile și cu memoria, ci și cu rațiunea. Și să ne întoarcem către carte, cu grija, cu speranța, dar și cu mintea limpede, gata să hotărască dacă ceea ce aude e ceva serios și adevărat sau trebuie să rîdem ca de o glumă bună.
Pentru cei care nu știu, dăm un scurt ghid al modului cum se citește o carte, cum se apreciază o carte. Mai întîi citim numele și calificarea autorului. Ne uităm pe pagina interioară la biografia acestuia. Acolo ar trebui să scrie cine este autorul, ce a studiat, ce a lucrat, ce a făcut, ce a publicat. Eventual ce premii a luat pentru truda minții lui. După prezentarea aceasta, citim prefața. Răsfoim cartea în căutarea cuprinsului – el ne va spune ce dorește să ne comunice autorul, apoi în căutarea bibliografiei și anexelor care ne spun de unde s-a documentat autorul. Vom putea verifica astfel dacă ceea ce a preluat din acele surse este corect. Pentru că numai copiii de clasa întîi se extaziază jucînd telefonul fără fir și văzînd, pardon, auzind, cum vorba care trece din gură în gură ajunge la capătul ” firului” altfel decît a plecat. Ca adulți ar trebui să știm deja cum colaborează „zvonerul” și „răspîndacul”. Urmează etapa cititului. Aflăm ce ne spune autorul, îi analizăm părerea și decidem dacă ceea ce ne comunică poate primi girul rațiunii. Apoi pe cel al interesului nostru. Nu uităm să citim anexele și să verificăm cît de corect au fost interpretate și folosite. Sau dacă au fost corect traduse.
Deci săptămîna aceasta aveți o enigmă de dezlegat. Vă dau o carte și vă întreb: ce e cu ea? Spune autorul un mare adevăr sau îl mîna interesul să ne poarte cu detergentul care spală fără să freci? Ori poate ar fi cazul să-l trimitem la preot să-l învețe că minciuna e un păcat sau, Doamne ferește, la spital să-i dea doctorul vreun hap pentru mintea rătăcită. Deci să intre în scenă cartea săptămînii:
Iat-o : se numește „Apocalipsa 13 – sfîrșitul libertății umane”, e semnată cu numele „ing. Mircea Vlad” și a apărut la Axioma Edit. Deja e tipărită în ediția a doua, în 1999. Vă las pe dumneavoastră, cititorii, să vedeți dacă e cazul să vă interesați de a treia ediție.
Cu ce se ocupă? Autorul încearcă să ne facă să privim mai de aproape trei tehnologii moderne, tehnologii ale informației și să tragem concluzia:
Sînt ele semne apocaliptice? Da sau ba? Să-i urmărim argumentele. Cele trei tehnologii sînt: codurile de bare, cartele inteligente „smart card” – similare cu cartela telefonică – și dispozitivele de identificare la purtător, inclusiv cele implantabile. Cui și în ce scop, vom vedea altădată. Dar mai bine să dăm cuvîntul cărții: „Inginerul Mircea Vlad este inginer specialist în tehnologia informației.” „Inginerul Mircea Vlad este inginer specialist în chimia polimerilor.” „Inginerul Mircea Vlad este inginer specialist în lucrări de canalizare”. Ghinion. Cartea e lipsită de o asemenea precizare. Găsim totuși ceva în prefață: „Țin să precizez că lucrarea apare cu binecuvîntarea părintelui meu duhovnicesc de la Athos.” – pg. 9. Op. cit. Atît.
Primul subiect sînt codurile de bare. Le-am văzut mulți dintre noi pe ambalaje. Secvențe de bare de două grosimi diferite, pe care o rază de lumină le parcurge de la un capăt la altul și înapoi pentru a vedea cît sînt de groase. Barele au două grosimi și gata, obținem numere binare exact ca cele din calculatoare. Fiecare număr e codul unui produs, iar o casă de marcat inteligentă ne calculează imediat prețul total al mărfurilor cumpărate. La fel, la descărcarea mărfurilor în depozit se poate ține iute evidența lor. Ce spune autorul: „Așadar, guard bars (1010, 0101,01010) sînt recunoscute inevitabil ca fiind numărul 6 (0000101, adică 101, N-A-N, zerourile adăugate la stînga sau la dreapta nefiind luate în calcul)”. op. cit. pg. 144. Apoi în josul aceleiași pagini adaugă: „Cu alte cuvinte, cele trei guard bars ale codurilor barate EAN-13 și UPC-A exprimă invariabil pe orice etichetă cifrele 6-6-6 !” Sublinierea ne aparține. Textul e al autorului. Care, vorba cronicarului, va da samă de cele scrise. Și autorul scrie clar, la pagina 16 despre bar-code: „Cod care, din păcate, conține cifrat tocmai un număr care pentru creștini provoacă mari tulburări de conștiință și a cărui acceptare, așa cum vom vedea mai tîrziu, reprezintă în mos evident lepădare de Hristos”. Să vedem dacă-i chiar așa.
Ce sînt barele lungi zise guard bars? Unitățile de măsură ale grosimii barelor care urmează. De ce e nevoie de ele? Păi, cînd măsurăm ceva, ne trebuie o unitate luată ca reper. De ce e nevoie de bare duble? Pentru cazul că eticheta e zgîriată sau una dintre bare e alterată cumva. Să rămînă cealaltă. De ce sînt trei seturi? Păi uitați-vă la un gard de scînduri care se întinde de lîngă voi: par mai mari, cele de la mijloc le vedeți ceva mai mici, iar cele de departe par și mai mici. Deci ar trebui măcar în aceste locuri o altă măsură. Pînă aici, totul pare justificat sau justificabil. Acum pune, cititorule, capul la contribuție. Cît ar însemna în baza doi numărul 101? Dacă ai un nepot măcar în clasa a noua de liceu te învață el. Dacă nu, socotim împreună: dacă ar fi scris în baza 10 atunci 101 ar fi a sută plus zero zeci plus o unitate. Ce ar trebui să pun în loc de sute, zeci și unități dacă aș lucra în baza doi? 2×2 în loc de 10×10, 2 în loc de 10 și tot unitate în loc de 1. Păsămite acolo nu sînt zeci și unități ci doiuri, patru-uri, opt-uri șamd. Socotim; 101 în baza doi înseamnă un 4( pe post de sută), zero de 2 (pe post de zeci) și o unitate. Adică 4^1#5. Sînt trei grupuri de bare lungi pe etichetă, deci sînt trei cifre de 5. Iată și numărul de pe incriminatele etichete: 555. Curat număr al fiarelor din Apocalipsă, părinte spiritual de la Athos…!
Deci nici urmă de adevăratul număr al fiarelor. Sau să fie 555 numărul care înseamnă lepădarea de Hristos? De altfel, cel mai mare semn al prezenăei diavolului este încrîncenarea autorului cărții de a-i găsi urmele, așa cum se vede și din alt subiect. Cităm:
„Cartelele cu microcip – smart cards. (…) Le cunoaștem cu toți căci un exemplu banal este cartela telefonică. (…) este un microcircuit de pirită cu capacitate foarte mare de stocare a datelor, capacitate ce poate ajunge pînă la 5 giga – bytes (5 miliarde de caractere) (…) la noi cartelele de identitate ce urmează a fi eliberate în curînd, cartele cu utilizare mondială.” Ce zici cititorule, cîte linguri de detergent care spală fără să freci ai aici? Una? Răspunsul corect e „două”. Prima e aproape evidentă. Tranzistoarele și circuitele integrate se fac uzual din siliciu (Si) sau germaniu, pirita este sulfură de fier (deh, tot chimia din liceu). Simbolul sulfului este S, al fierului Fe. Luăm pe sulf și comparăm cu siliciu. Se aseamănă. E clar, le-a încurcat inginerul-autor. Mai înainte am aflat că ori nu știe matematică, ori ne crede pe noi grăbiți sau proști la socotit. Acum aflăm că procedează la fel și cu chimia. De diavol însă nici poveste. E siliciu, neicușorule, nu e sulf, deci nici pirită și nici diavol. Poate doar în capul autorului. Luați-l, stimați preoți la o exorcizare!
A doua boacănă e mai subtilă. Vă dau un indiciu. Mi l-a suflat un prieten de la o companie de telefoane. Cartela are cinci kilobytes cel mult, nu cinci gigabytes. adică de un milion de ori mai puțin decît se pretinde în carte. Știți voi: kilo înseamnă o mie, mega un milion, iar giga un miliard. Și chiar nu se pot face cartele de telefon de cinci gigabytes, ieftine și bune de dat la toată lumea? Ce ar fi dacă s-ar face? Vă spun eu. Un compact disc, de acela cu muzică, are 650 megabytes. Alte tipuri au 800 megabytes. Le puteți vedea la orice chioșc cu articole de birotică. Deci pe cartela descrisă în carte ar încăpea cu succes șapte discuri ale Integralei Bethoveen. Și industria CD-urilor ar da faliment, concură de noua tehnologie. Dar, vai, CD-urile se vînd încă, deci autorul iar n-are dreptate. Lista ar putea continua. Cartea conține amestacate mici probleme reale cu false răspunsuri apocaliptice, meșteșugit prezentate. Dar cum ne arată autorul că mark (în engleză înseamnă cruce, cruciuliță, bifă, semn) este semnul diavolului vă las pe dumneavoastră să descoperiți în cărțile celor care și-ar fi dat banii pe așa ceva. Auzi părinte, mark, crucea, cruciulița să fie semnul diavolului… Slavă Domnului că-s încă ateist și gîndesc cu creierul propriu! Ceea ce vă invit să faceți și dumneavoastră. Că, așa cum zicea cuviosul Paisie Aghioritul, „este nevoie de multă atenție și de minte luminată pentru a desluși semnele vremurilor, deoarece toate acestea se fac în așa fel încît să nu le poată pricepe cei ce nu se îngrijesc de curățenia inimii lor, avînd lesne drept rezultat amăgirea”. op.cit. pg.12. Aici autorul, nuuu, nu ing. Mircea Vlad, ci Paisie Aghioritul, a spus un mare adevăr. Chestia cu curățirea inimii lor eu aș înlocui-o însă cu curățirea minții lor de rugina negîndirii. Așa să vă ajute Dumnezeu!
Lasă un răspuns