Lucrările de înlocuire a unei conducte a RAGC care alimentează cu apă cartierul Șerbănești au provocat din nou necazuri consumatorilor din municipiu. Deși lucrarea s-a finalizat, apa continuă să ajungă neagră la unii dintre băcăuanii. Sfatul reprezentanților RAGC pentru clienții care reclamă apa mîloasă ce le curge la robinete este acela de a nu consuma apa pînă nu se efectuează spălări în zonele cu probleme. „Am avut și noi ieri (luni, n.r.) după amiază șase reclamații din zona Bistrița-Lac, Milcov, care e alimentată din plecarea III Gherăiești, cea care a fost oprită pentru lucrări. Astăzi (ieri, n.r.) am avut o singură reclamație pe Lalelelor. Noi am făcut spălări în cartierul Șerbănești și Milcov și continuăm în toate zonele în care apare fenomenul de turbiditate. Sperăm ca efectele lucrărilor să nu fie prea mari și să treacă repede. Cel mai indicat e ca băcăuanii să nu consume apa dacă e murdară. Noi facem spălări și își revine”, explică Petruș Rădulescu, directorul executiv al RAGC. (Cătălina CHIFU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.