Numeroși părinți din municipiul Bacău ai căror copii ar trebui, în anul școlar 2013 – 2014, să înceapă grădinița se izbesc de refuzurile conducerilor unităților de învățământ. Cererea, și în acest an, a depășit cu mult oferta. Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Bacău, pentru anul școlar următor, numai în municipiul Bacău există, pentru 560 de locuri în grădinițele de stat, peste 760 de cereri de înscriere, situația fiind similară și la Comănești unde, pentru 40 de locuri disponibile s-au înregistrat 60 de solicitări. Soluția problemei o dă tot Inspectoratul Școlar Județean, chiar dacă ea nu este întotdeaua și cea preferată de părinți. „În condițiile în care numărul de cereri de înscriere este mai mare decât numărul de locuri, există două variante de rezolvare – explică prof.
Claudia Merticaru, inspector specialitate, purtător de cuvânt ISJ Bacău – respectiv, la debutul anului școlar, școlile care au structuri/grădinițe pot solicita aprobarea Inspectoratului pentru funcționarea unui număr mai mare de copii în grupă sau părinții, ai căror copii nu au fost înscriși în grădinițele solicitate, îi pot înscrie pe aceștia la grădinițele unde locurile nu au fost ocupate”. La această oră însă – conform datelor provenite de la ISJ Bacău – locuri neocupate la grupa mică sunt doar în grădinițele din Onești și în unele grădinițe din mediul rural. Per total, pentru anul școlar 2013 – 2014, în județul Bacău sunt aprobate, prin planul de școlarizare, 15.912 locuri în cele 461 de grădinițe din învățământul de stat (la toate grupele), 586 de locuri în învățământul particular și 112 locuri în învățământul special. Conform legii, numărul minim de copii într-o grupă este zece, iar cel maxim de 20, la cerere, grădinițele putând completa o grupă cu încă maxim zece preșcolari. (Mădălina ROTARU)
Lasă un răspuns