Grupa mijlocie la grădiniță este obligatorie, din toamna acestui an, potrivit Legii educației naționale, iar până în anul 2030 va deveni obligatorie și grupa mică. Efectuarea grupei mari este obligatorie încă din anul 2020.
Reînscrierea preșcolarilor și antepreșcolarilor începe din 23 mai și se încheie pe 30 mai. Înscrierile la creșă și grădiniță pentru copiii care merg pentru prima oară încep în data de 6 iunie până în 15 iunie, potrivit calendarului pus în dezbatere publică, iar dosarul se va putea depune și online, scrie edupedu.ro.
La alocarea numărului de grupe pentru nivelul preșcolar și/sau antepreșcolar se ține cont de numărul copiilor care au împlinit vârsta pentru a putea începe creșa sau grădinița, precum și de prevederile din Legea educației naționale.
Înscrierile vor avea loc în mai multe etape
Prima etapă a înscrierilor. Copiii sunt înscriși între 6-15 iunie, pe baza dosarelor depuse la unitățile de învățământ de către părinții/reprezentanții legali ai acestora și a celor trei opțiuni exprimate, în limita locurilor din planul de școlarizare aprobat, după încheierea etapei de reînscrieri.
Pe 16 iunie, ora 14 – afișarea rezultatului și a numărului de locuri libere rămase după a doua etapă de înscrieri.
Etapa a doua a înscrierilor, între 4 -14 iulie 2023. În această etapă se realizează înscrierea copiilor, pe locurile libere rămase în urma derulării primei etape, pe baza dosarelor depuse la unitățile de învățământ de către părinții/reprezentanții legali ai acestora și a celor trei opțiuni exprimate în noile cereri de înscriere depuse.
30 iunie 2023 – afișarea rezultatului și a numărului de locuri libere rămase după a doua etapă de înscrieri
Etapa a treia a înscrierilor, între 20-30 august. În această etapă se realizează înscrierea copiilor care nu au fost înscriși în primele două etape din lipsă de locuri sau din diferite alte motive sau care nu au participat la primele două etape, pe locurile rămase libere în urma derulării celei de-a doua etape a înscrierilor, pe baza unei proceduri specifice elaborate de ISJ/ISMB și pe baza dosarelor depuse de părinți la inspectoratul școlar. La această etapă au acces următoarele categorii de copii:
- copiii care au rămas nerepartizați după derularea celor două etape anterioare, cu prioritate cei de 4 ani și de 5 ani;
- copiii care au solicitat înscrierea în clasa pregătitoare din învățământul primar și nu au fost admiși ca urmare a avizului negativ al CJRAE/CMBRAE;
- copiii de peste 2 ani care solicită înscrierea în învățământul preșcolar, cu respectarea prevederilor art.23 alin (1^1) din Legea educației naționale nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare
- 31 august, ora 14 – Afișarea rezultatului și a numărului de locuri libere după etapa de ajustări”, scrie în proiectul pus în dezbatere de Ministerul Educației.
Cum se face reînscrierea la grădiniță/creșă?
Reînscrierea la grădiniță sau creșă (perioada 23-30 mai) se va face pe baza unei cereri scrise, a copiilor care frecventează respectiva unitate de învățământ în anul școlar curent și care urmează să o frecventeze și în anul școlar următor.
În această categorie intră și cazul copiilor din grupa mare de la creșă care urmează să frecventeze unitatea de învățământ, care are și grupe de creșă și grădiniță, și în anul următor și care sunt reînscriși, la cerere, în grupa mică de grădiniță, pe numărul de locuri libere pentru această grupă de vârstă.
Ana a zis
Se mai face vreo deosebire intre cei cu viza de flotant si cei cu domiciliul stabil? Afacerile cu vize de flotant an mers foarte bine in ultimii ani, multi care stau la 2 pasi de gradinita nu au prins loc in detrimentul altora chiar din afara orasului care s-au ‘descurcat’ mai bine.
Ca iar nu or sa fie suficiente locuri la majoritatea gradinitelor…