Direcția de Sănătate Publică nu are nici un sfanț pentru investiții

Redacția Ziarul de Bacău

• dintre cele patru miliarde de lei cerute de la Ministerul Sănătății pentru investiții în 2004, reprezentanta sa în teritoriu nu a văzut nici un leu • cea mai urgentă problemă care trebuia rezolvată era acreditarea celor cinci laboratoare din cadrul Direcției de Sănătate Publică

Bugetul pe 2004 al Direcției de Sănătate Publică (DSP), împărțit pe capitole distincte ca în fiecare an, are două rubrici în dreptul cărora este trecută cifra zero. Anul acesta, reparațiilor curente ale clădirii și investițiilor nu le revine nici măcar un leu, astfel că unele dintre cele mai importante planuri pentru 2004 ale instituției sînt la un pas să rămînă doar proiecte. Cum igienizarea imobilului ar mai putea aștepta, cu toate că nu este normal ca instituția care autorizează sanitar unitățile medicale să se numere și ea printre restanțierii la acest capitol, acreditarea celor șase laboratoare ale instuției este o prioritate. „Am cerut de la bugetul de stat 4,2 miliarde de lei pentru reparații curente și investiții. Cel mai important lucru pe care voiam să-l realizăm din acești bani era acreditarea laboratoarelor de microbiologie, igiena radiațiilor, toxicologie, igiena alimentului și igiena mediului. Pentru acreditarea lor din partea forurilor specializate este nevoie de investiții în aparatură, igienizare, mobilier și organizarea unor circuite funcționale. Noi am început aceste lucrări de anul trecut, dar pentru finalizarea lor mai este nevoie de bani”, ne-a declarat dr. Cornelia Cojocaru, directorul Direcșiei de Sănătate Publică Bacău. Fără acreditare de la forurile specializate în evaluarea laboratoarelor de analize, rezultatele obținute în aceste sectoare ale DSP pot fi oricînd contestate. „Rezultatele obținute în aceste laboratoare pot fi contestate, de exemplu, în situații de toxiinfecții alimentare. Odată acreditate, laboratoarele ne-ar putea aduce și un număr mai mare de clienți care solicită analize pentru produse alimentare”, a adăugat dr. Cojocaru. Cu toate că nu sînt încă acreditate, laboratoarele din DSP sînt dotate cu aparatură din anii ’90, verificată permanent metrologic.

În lipsa banilor pentru investiții, reprezentanților DSP nu le rămîne decît să apeleze la fondurile obținute ca venituri proprii. „Pentru că am demarat deja o parte a lucrărilor necesare acreditării laboratoarelor vom continua reaparațiile cu fonduri din veniturile proprii. Anul trecut am strîns din avize, amenzi și analize medicale 2,2 miliarde de lei, bani care nu au mers la bugetul de stat și pe care i-am putut folosi”, a continuat directoarea DSP. Acreditarea laboratoarelor este cu atît mai urgență, cu cît în primăvară, acest sector al instituției care reprezintă în Bacău Ministerul Sănătății va primi dotări în aparatură în valoare de 100.000 de euro. (Cezara DUȚĂ)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.