Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Bacău s-a autosesizat ca urmare a articolului „Bătrâni de peste 80 de ani, snopiți în bătaie”, publicat în data de 19 februarie 2014, în Ziarul de Bacău, și a dispus o anchetă în acest caz. „Instituția noastră a contactat primăria de domiciliu a celor două persoane vârstnice pentru ca, în conformitate cu responsabilitățile ce îi revin, să dispună efectuarea demersurilor necesare în vederea acordării suportului la revenirea lor acasă și am recomandat efectuarea anchetei sociale în vederea acordării de ajutor social – se arată într-un comunicat al instituției.”
De asemenea, DGASPC Bacău le-a recomandat autorităților locale să ia legătura cu rudele celor doi bătrâni pentru a putea interveni și acorda ajutor familiei. „A fost înaintată o adresă către Spitalul Județean de Urgență Bacău, cu rugămintea de a primi informații cu privire la situația medicală a celor două persoane vârstnice, pentru a acționa în timp util la externarea acestora” – se mai precizează în comunicat.
Și sprijinul Fundației de Sprijin Comunitar Bacău a fost solicitat, pentru a înregistra cazul celor doi bătrâni în baza de date a fundației și includerea acestora în cadrul programelor de sprijin a persoanelor vârstnice pe care le derulează fundația. (C. CHIFU)
THOMAS BUCH a zis
Faceti de urgenta un control si la Orfelinatul din Bacau. Vedeti ca exista deja documentatie video si audio, marturii ale unor copii care povestesc cu lacrimi in ochi despre abuzurile suferite, despre faptul ca ingrijitoarele ii jignesc si le baga in cap ca nu vor realiza nimic in viata, ca sunt niste ratati samd. Asemenea jigodii nu au ce cauta in sistem, asemenea animale trebuie concediate imediat si duse la tratament prisiatric. Cum au fost angajate asemenea individe ? Cum de nu stiti nimic despre aceasta situatie, domnule BRASOVEANU ? Suferiti de orbul gastii ? Nu va e putin rusine sa primiti o leafa, cand in spatele incompetentei dv sunt chinuiti si umiliti copii nevinovati ?