Având în vedere apropierea sărbătorilor pascale, când în mod tradițional sunt sacrificați miei și iezi, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Bacău atrage atenția asupra unor reguli privind circulația și sacrificarea animalelor.
Astfel, transportul acestora, inclusiv spre abatorizare, este acceptat numai dacă animalele sunt identificate cu crotalii electronice, înregistrate în Baza Națională de Date și însoțite de formulare/documente de mișcare, precum și de certificat sanitar veterinar eliberat de medicul veterinar. Sacrificarea mieilor și iezilor este permisă doar în abatoare autorizate/înregistrate sanitar veterinar. La ora actuală în județul Bacău sunt autorizate două abatoare, în comunele Nicolae Bălcescu și Mănăstirea Cașin. De asemenea, este interzisă comercializarea cărnii de miel pentru consum public direct din gospodăria proprie.
DSVSA anunță controale, în perioada următoare, în piețele agroalimentare, în cadrul cărora se vor verifica documentele de însoțire a carcaselor destinate vânzării, condițiile de prezentare pentru comercializare a animalelor vii, modul de folosire și repartiție de către administrațiile piețelor a spațiilor pentru desfacerea produselor, starea de igienă generală a sectoarelor, asigurarea condițiilor sanitare veterinare pentru sacrificarea mieilor și desfacerea produselor. (C. CHIFU)
Lasă un răspuns