La Direcția Silvică Bacău va avea loc deschiderea ofertelor depuse de agenții economici interesați în amenajarea unui drum forestier pe raza Ocolului Silvic Mănăstirea Cașin. În principiu, este vorba de continuarea programului de accesibilizare a zonelor unde practic nu se poate intra. Situația specifică ocolului silvic pomenit ține de desființarea căilor ferate forestiere. Din acest motiv, aproximativ 40 de procente din suprafețele de pădure de la Mănăstirea Cașin sînt inaccesibile pentru exploatare. Deși mulți sînt tributari ideei codrilor de nepătruns, faptul are și urmări negative, în sensul că fondul forestier îmbătrînește, se degradează și este mai greu de regenerat pe cale naturală. Anul trecut, Direcția Silvică a demarat un program de amenajare de drumuri forestiere în contrapartidă cu masă lemnoasă. De regulă, drumurile respective sînt construite de firme de profil, în asociere cu altele care exploatează lemn.
Tot astăzi va avea loc astăzi o nouă licitație de vînzare a masei lemnoase. De această dată, este vorba numai de buștean fasonat și celuloză, nu și arbori netăiați, semn că epoca lor a trecut. De fapt, partizile care nu au fost adjudecate de agenții economici vor fi exploatați de silvicultori cu forțe proprii. (Gabriela PASCU)
Lasă un răspuns