~3 min lectură 5 comentarii

Direcțiile de Sănătate și Casele de Asigurări vor fi desființate

Catalina Chifu

Ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, a băgat spaima în angajații de la Casa de Asigurări de Sănătate și Direcția de Sănătate Publică. Fără să ofere prea multe amănunte, acesta a anunțat că va desființa instituțiile menționate, măsură menită să aducă economii la buget. Ministrul susține că direcțiile de sănătate publică județene consumă 10 la sută din fondul de administrare al Ministerului Sănătății, iar economiile care vor fi făcute prin desființarea lor vor fi dirijate către programele naționale de sănătate.

Și economiile realizate prin desființarea caselor județene de asigurări vor merge tot către aceste programe. Potrivit lui Nicolăescu, 2013 va fi anul marilor schimbări în sănătate. Ministrul a mai precizat că are și sprijin politic pentru măsurile care vor fi luate. Intenția i-a băgat în ceață pe reprezentanții CJAS Bacău. Conducerea instituției speră că e vorba de o reorganizare și nu chiar de desființare. „Probabil că aceste noutăți sunt privite în contextul proiectului de regionalizare. Nu cred că se pune problema desființării activității. Activitatea de contractare cu furnizorii nu poate fi desființată. Poate se va găsi o soluție la nivel regional, o structură regională.

Nu știu ce va fi, rămâne de văzut. Înțeleg că economiile se vor face prin reducerea numărului de personal. Nu știu ce să spun, noi, după problemele pe care le avem, avem nevoie de o suplimentare de posturi. Volumul de muncă este mare, avem foarte multe lucrări, iar timpul este insuficient. Poate există varianta unor servicii care pot fi externalizate”, este de părere Viorica Drăgănuță, președinte CJAS. Directorul executiv adjunct al DSP, Marin Buștuc, crede că ministerul are în proiect înființarea unei Direcții Regionale de Sănătate Publică și a unor centre de sănătate la nivelul orașelor. „Aceste instituții existente au o schemă de personal destul de bogată. Trebuie făcută o restructurare. Sunt și posturi de care ne putem dispensa. Nu se poate ca într-o instituție să fie atâția șefi – șef serviciu, șef compartiment. Dar totul trebuie studiat și analizat, pentru a se vedea clar dacă se poate face o economie la buget. Dar astea sunt de acum discuții de ordin politic”, ne-a declarat Marin Buștuc.

Cătălina CHIFU

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

5
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. d
    duraluminiu
    13 martie 2013, 03:11
    0

    Bine ar fi sa dispara cu totii, ca si asa nu sunt buni de nimic. Demagogie, furaciune pe fata si prostitutie politica, cam asta e situatiunea stimabililor!

  2. i
    ion din bacau
    13 martie 2013, 06:24
    0

    o dat dumnezeu sa se vada neregulile la puscarie cu hotiiiii

  3. i
    ion din bacau
    13 martie 2013, 06:25
    0

    nu se mai putea cu hotii astia multumim dl ministru

  4. c
    cristina
    13 martie 2013, 11:50
    0

    sa dispara cu totii casele de asigurari mai mult comlica lucrurule decat sa ajute, la munca , bravo dle ministru

  5. l
    laur
    13 martie 2013, 21:21
    0

    Cea mai buna decizie ,chiar daca este destul de tarzie.
    Am avut de achitat o autorizatie si m-au plimbat prin patru birouri unde toti jucau solitaire sau am asteptat sa vina de la cafea.E culmea rusinii.Afara imediat.Daca comentaza ar trebui sa aduca si banii pe care i-au incasat pana acum.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.