• munca de teren pe care era obligat să o desfășoare în controalele Sanepidului prin unitățile alimentare l-au transformat pe doctorul Buștuc într-un reporter TV aflat mereu „pe fază”
Puțini sînt directorii care se declară bucuroși atunci cînd află că sînt căutați de presă. Antecamera, cu sau fără motiv, amînările pe o altă zi a întîlnirii, sau pur și simplu refuzul dialogului sînt aproape o regulă la care sînt supuși ziariștii porniți în căutare de informații. Dintre acei puțini directori care au oricînd ușa deschisă pentru ziariști, unul singur a învățat pe propria piele ce înseamnă să pîndești un subiect bun și, mai mult decît atît, să îl convingi pe omul prins cu mîța în sac să-ți dea declarații la „cald”. Personajul de care vă vom povesti în cele ce urmează este doctorul Marin Buștuc, actual director adjunct al Direcției de Sănătate Publică. În urmă cu 12 ani, la foarte scurt timp după revoluție, doctorul Buștuc era director plin la Sanepid, o instituție care la vremea aceea tăia în carne vie printre toți cei care îndrăzneau să se joace cu sănătatea populației. Aflată și ea la început de drum în Bacău, televiziunea locală cu sediul în Prefectură voia să prezinte băcăuanilor aspecte filmate de la astfel de controale. „La vremea aceea, nu existau echipe de filmare. Existau oameni care filmau, dar nu și reporteri. Printre cei care umblau cu camera pe umăr îmi amintesc că erau Radu Albu, Nicolaie Păduraru și Costel Ciulină, care plecau prin oraș să prindă pe casetă fel și fel de știri locale. Ca director de Sanepid am fost și eu căutat de ei și rugat să-i las să mă însoțească la controale prin școli sau unitățile de alimentație publică”, își amintește doctorul.
Controalele filmate pe viu l-au transformat rapid pe directorul de la Sanepid într-o vedetă locală, dar prețul celebrității a trebuit plătit prin muncă cot la cot cu oamenii din spatele camerei. „Regulile erau foarte stricte pe vremea aceea. Practic, eficacitatea noastră era calculată pe baza sancțiunilor pe care le dădeam, așa că eram obligați să fim răi în toate controalele și să dăm amenzi pentru orice abatere. Culmea era însă că, după ce eram personajul principal care făcea ordine, trebuia să devin un mielușel și să-l rog pe cel amendat să-mi dea un interviu. Asta pentru că, în afara cameramanului, nu mai era nimeni cu mine și eu trebuia s-o fac pe reporterul la finalul controlului”. Cum nu toți comercianții prinși pe picior greșit aveau chef să răspundă la microfon întrebărilor directorului devenit într-o clipă reporter, doctorul era nevoit să se poarte în cele din urmă plin de respect față de cel solicitat să apară în fața camerei de filmat. „Era mai mult decît comic să te rogi pentru un interviu, după ce dăduseși de pămînt cu omul respectiv. Mulți dintre ei făceau scandal și nu voiau să fie filmați, dar mă rugam politicos de ei, iar după ce-i convingeam să vorbească la microfon, le mulțumeam că mă ajutaseră să finalizez știrea”. Școala jurnalistică a doctorului Buștuc a durat mai bine de un an, iar rezultatele se văd și acum. După un deceniu de la perioada în care smulgea declarații la microfon cu rugăminți și mulțumiri, doctorul Buștuc este întotdeuna relaxat în prezența ziariștilor cărora le răspunde la întrebări fără trac și fără întîrziere. (Cezara DUȚĂ)
Lasă un răspuns