Directorii care în această toamnă au susținut concursul pentru ocuparea funcțiilor de șefi ai unor unități de învățămînt au intrat în focul evaluărilor. Metodologia de numire pe post a unui șef de școală prevede că profesorii care cîștigă concursul au la dispoziție o perioadă de acomodare, timp în care ei trebuie să dovedească abilități manageriale. „Directorii care în urma evaluărilor nu îndeplinesc punctajul minim prevăzut de legislație nu mai semnează contractul managerial cu Inspectoratul Școlar. Deocamdată, este evaluată activitatea tuturor directorilor și directorilor adjuncți care în toamna acestui an au cîștigat concursul”, ne-a declarat inspectorul Petru Botezatu, purtătorul de cuvînt al Inspectoratului Școlar Județean Bacău.
Deși în județul Bacău sînt vacante peste o sută de posturi de directori de școli, numărul candidaților care s-au înscris la concursul din toamnă pentru aceste funcții a fost mult mai mic. 21 de profesori au devenit directori de școli, iar alți șapte au devenit directori adjuncți. În cazul în care evaluările activității manageriale desfășurate în perioada de probă vor fi pozitive și vor semna contractul managerial, acești directori vor ocupa timp de patru ani funcțiile cîștigate prin concurs. (Costinela BREAHNĂ)
Lasă un răspuns