De cînd apar primele fructe și pînă dă bruma, Natalia Jicmon, director de îngrijiri la Spitalul Județean de Urgență, tot prepară fel de fel de conserve. De anul trecut, misiunea ei de gospodină a devenit și mai dificilă, pentru că de atunci trebuie să umple două cămări. „Fiica mea cea mare este studentă în anul II la Facultatea de stomatologie din Tîrgu Mureș, așa că tot ce prepar trebuie să fac în cantitate dublă. Acum am balconul plin de lăzi cu conserve, pregătite special pentru ea. Este un chin, deoarece pentru fată trebuie să pun în borcane mici, atît cît consumă ea o dată. Este cel mai greu să găsesc asemenea recipiente, mai ales pentru pus la murat castraveți sau gogonele. Dar mă descurc pînă la urmă”, declară Natalia Jicmon.
Toată vara, în timpul liber, s-a ocupat de dulcețuri și compoturi. A făcut dulceață de vișine, căpșuni, caise, cireșe, zmeură, dar mai ales de mure. Alături de acestea, pe rafturile din cămară sînt aliniate borcane multe cu compoturi. Acum așteaptă gutuile și strugurii. Cît despre murături, anul acesta a conservat în două rînduri castraveciori, o dată în iulie, și a doua oară zilele trecute. Are o rețetă care cere mai mult timp, dar prin care legumele se mențin foarte bine vreme îndelungată. „Mai întîi, castraveții îi țin în apă cu sare două ore. Apoi îi opăresc trei zile la rînd cu saramură, astfel că rămîn tari. Folosesc, pe lîngă castraveți, frunze de țelină și vișin, cimbru, foi de dafin, usturoi, piper, hrean și boabe de muștar și ienibahar. Saramura se pregătește dintr-un litru de apă, la care se adaugă 10 grame de sare. Ea se toarnă fierbinte peste castraveți și toate celelalte după care se lasă așa 24 de ore. A doua zi, se scoate saramura, iar castraveții, în borcan, se clătesc pentru a îndepărta stratul de sare depus pe fundul recipientului. Saramura se fierbe din nou și se răstoarnă, clocotită, peste castraveți. Operația se repetă la fel după 24 de ore. Așa, castraveții nu se vor acri prea mult și sînt sigură că și la un an îi pot folosi la salata boeuf”, declară gospodina, încîntată că întotdeauna această rețetă îi reușește. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.