Discreție contra discreție (II)

Traian UNGUREANU

Cum au întâmpinat reprezentanții UE „scandalul Taubman”? Cu o tăcere prestigioasă. E foarte probabil că, în culise, lucurile au stat cu totul altfel și că, acolo, avertismentul UE s-a făcut auzit. însă, din nou, tocmai acest gen de abordare, prin excelență discret și formal, are efecte discutabile. El creează o problemă serioasă de imagine a UE în România. Pe de o parte, lipsa implicită de solidaritate cu poziția americană (sprijinită prompt de Guvernul britanic) adâncește ipoteza că faimoasa disjuncție euro-americană a fost exportată și la nivelul noilor state membre. în al doilea rând, acest gen de discreție nu poate decât să consolideze reputația de furnizor de fonduri fără pretenții pe care UE a dobândit-o, atât între politicieni, cât și la nivelul opiniei publice. Două alte evenimente majore au șansa să tranșeze, într-o variantă nu tocmai onorantă, bilanțul și statutul relației România-UE, după doar 11 luni de conviețuire.

Mai întâi, criza italiană și patronul ei direct, așa-numita „chestiune a romilor”. Criza a atins un nivel insuportabil în Italia și a provocat o umilință adâncă în România. Ea ar fi trebuit să constituie locul natural de manifestare a dreptului european. Decretul de expulzare emis de Guvernul italian a rămas în forma inițială și chestiunea a alunecat în aspiratorul procedural UE, unde va mai întârzia o vreme.

După doar câteva săptămâni, impresia de apetit strict birocratic a fost consolidată, de data asta de o intervenție explicită și publică a organismelor europene în relația cu România. Comisia Europeană a reacționat drastic, declanșând mecanisme de sancțiune împotriva a două deficiențe administrative românești: taxa de înmatriculare auto și serviciul de telefonie 112. Poziția Comisei e logică și sută la sută legală. în același timp, însă, ea pune în lumină incoerența de fond a atitudinii în realțiile generale cu România. Căci promptitudinea și vizibilitatea cu care orgnanismele europene au intervenit pentru a regla două deraieri adminstraive atrag încă mai mult atenția asupra lipsei de implicare publică în chestiunea infinit mai gravă a justiției. Nu e, deci, deloc surprinzător că, pe de o parte, Guvernul României, în formula Tăriceanu, nu se simte obligat să cenzureze raidurile ministrului Justiției, Tudor Chiuariu. Pe de altă parte, percepția românească generală a factorului european tinde să cristalizeze și să rețină limitele influenței UE asupra sistemului intern. Sentimentul public rămâne proeuropean, dar el pare să fi conchis, deja, că zonele de pasivitate ale UE sunt foarte întinse. Mai direct spus: Uniunea Europeană n-a reușit, deocamdată, să depășească imaginea de instrument elitar pentru uzul elitelor. UE nu e, încă, o valoare publică și un bun popular românesc. De aici, probabil, sentimentul de aliat neglijat, pus în evidență de participarea discretă la primele alegeri pentru Parlamentul European. Discreție contra discreție.
de o parte, lipsa implicită de solidaritate cu poziția americană (sprijinită prompt de Guvernul

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!