Oamenii din Izvoru Berheciului vor putea merge în curînd la un dispensar nou. Un procent de 50 la sută din banii necesari pentru construcția acestuia este sponsorizare din partea Fundației Amitie Roumanie din Franța. Cealaltă jumătate de bani este susținută de fundația Betania. „Ieri am fost vizitați de doamna Raluca Moulinier, președinta Fundației din Franța care sponsorizează jumătate din construcția dispensarului uman din comuna noastră. Aceasta a venit să vadă în ce stadiu se află lucrările. A avut ceva nemulțumiri cu privire la autorizația de construcție, care nu a fost definitivată. Sperăm ca în cel mai scurt timp să finalizăm documentația. Dispensarul este construit în proporție de 70 la sută. Mai rămîne de terminat acoperișul și finisajul interior. Forța de muncă este asigurată de o firmă din Bacău, care este plătită de sponsori”, a menționat primarul comunei Izvoru Berheciului, Ion Ciuche.
Edilul a mai spus că dispensarul va fi funcțional începînd de anul următor. Construcția va fi una demnă de invidiat, ținînd cont că va avea o instalație de încălzire proprie, pe lîngă alte utilități. (Bianca TOMESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.