Muncitorii de la Carom au găsit o portiță prin care pot amîna concedierile, în speranța că, între timp, se va descoperi o soluție salvatoare pentru combinat. Mulți dintre cei care au primit decizii de desfacere a contractului de muncă au depus la societate certificate medicale de 20 de zile, care împiedică orice decizie de concediere în acest interval de timp. Conducerea Carom a reacționat însă prompt și, fiindcă numărul celor 692 de concedieri este bătut în cuie, decizii de desfacere a contractelor de muncă sînt înmînate, acum, și celor care nu primiseră așa ceva. Intenția de concediere colectivă, comunicată la Inspectoratului Teritorial de Muncă Bacău, precizează că perioada concedierilor va curge pînă la 28 iunie 2006.
După cum ne-a declarat senatorul Ioan Aron Popa, problema financiară a salariaților de la Carom, care nu au mai primit bani de peste două luni, se află în atenția Ministrului de Finanțe, Sebastian Vlădescu. Senatorul a avut o serie de întrevederi cu ministrul și în cursul zilei de joi, 5 mai, urmau să se stabilească măsuri pentru a veni în sprijinul celor 1.500 de salariați care sînt și vor fi disponibilizați în săptămînile următoare. în urmă cu două săptămîni, Guvernul României a luat hotărîrea de a aloca un ajutor social salariaților de la Carom Onești, dar aceștia nu au primit încă nici un ban. (Ion MORARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.