Ministerul Sănătății a venit cu noi precizări în legătură cu reorganizarea instituțiilor de sănătate. Direcțiile de sănătate publică (DSP) și casele județene de sănătate (CAS) urmează să fie înlocuite cu autorități regionale, care vor avea în subordine 34 de oficii județene de sănătate publică. Din personalul care lucrează la DSP, o parte va trece la consiliile județene, o alta va fi transferată la autoritatea regională, iar personalul medical va fi absorbit de instituțiile de pe plan local unde există deficit. Personalul mai puțin calificat va fi disponibilizat, a anunțat ministerul. Până la 15 mai, toate actele normative necesare acestor modificări vor fi publicate în Monitorul Oficial. De asemenea, serviciile județene de ambulanță, care funcționează tot în subordinea directă a MS, se reorganizează în opt servicii regionale de ambulanță, structuri cu personalitate juridică și în subordinea cărora funcționează 33 de stații județene de ambulanță. Reprezentanții Federației Sanitas vor solicita Ministerului Sănătății semnarea unui acord care să garanteze că reorganizarea DSP și CAS se va face cu consultarea federației și că economiile obținute vor fi redistribuite în sistem. (Cătălina CHIFU)
Lasă un răspuns