• Skip to primary navigation
  • Skip to secondary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Despre
  • Contact
  • Arhiva 2002-2008
  • Publicitate
  • Anunțuri în Ziarul de Bacău
  • Newsletter
  • Locuri de muncă

Ziarul de Bacău

Cotidian de știri și investigații

  • Top Story
  • Actualitate
  • Politică
  • Dosar
  • Economie
  • Educatie-Cultura
  • Expert
  • Foto Video
  • Anunțuri
Ești aici: Acasă / Dosar / DNA solicită începerea urmăririi penale a ministrului Viorel Ilie. Fostul primar din Moinești ar fi aranjat un concurs în Minister

DNA solicită începerea urmăririi penale a ministrului Viorel Ilie. Fostul primar din Moinești ar fi aranjat un concurs în Minister

Ziarul de Bacau 25 august 2017 13 comentarii

LikeShare

Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție început demersurile în vederea sesizării Senatului, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de Viorel Ilie, senator în Parlamentul României și ministrul pentru relația cu Parlamentul, pentru instigare la infracțiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în perioada exercitării funcției ministeriale, se arată într-un comunicat al instituției.

Viorel Ilie

În același dosar, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus urmărirea penală față de suspecții POP FELICIA-ELENA, directoare de cabinet a ministrului pentru Relația cu Parlamentul (MRP), ALEXANDRESCU MARIA, angajată în cadrul MRP, membră a comisiei de concurs și ZAHARIA MIHAI-CORNEL, angajat în cadrul MRP, membru al comisiei de concurs,
toți sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

Solicitarea Direcției Naționale Anticorupție referitoare la efectuarea urmăririi penale și față de ILIE VIOREL are în vedere împrejurarea că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

Ministerul pentru Relația cu Parlamentul (MPR) a organizat un concurs pentru angajarea de funcționari publici pe funcții contractuale de execuție pe perioadă nedeterminată. Cu referire la concurs, au rezultat indicii că acesta ar fi fost aranjat, astfel încât anumiți candidați agreați de conducerea ministerului (dintre care unul foarte apropiat ministrului Ilie Viorel) să ocupe funcțiile, în detrimentul altora, criteriul competenței devenind total nerelevant.

Proba scrisă a fost stabilită pentru data de 31 iulie 2017. În acest context, în perioada 20 – 31 iulie 2017, Ilie Viorel, ministru pentru relația cu Parlamentul, cu intenție, a determinat-o pe suspecta Pop Felicia-Elena, directoare de cabinet a ministrului, să solicite membrilor comisiei de concurs Alexandrescu Maria și Zaharia Mihai-Cornel, subiectele și baremele de corectare pentru proba scrisă din data de 31 iulie 2017. La data de 28 iulie 2017, suspecții Alexandrescu Maria și Zaharia Mihai-Cornel au pus la dispoziția directoarei de cabinet subiectele și baremele de corectare aferente probei scrise, știind că respectivele informații nu erau destinate publicității și că urmează a fi dezvăluite anumitor candidați ce urmau să susțină proba scrisă. În aceeași zi, directoarea de cabinet, suspecta Pop Felicia-Elena a dat candidaților agreați subiectele și rezolvarea lor. Pe lângă faptul că aceștia au avut acces la subiectele de concurs și la rezolvarea lor, fiind vădit favorizați față de ceilalți candidați, a reieșit ca ei, potrivit înțelegerii, au și întocmit lucrările anterior examenului, iar în ziua examenului trebuia ca lucrările scrise în sala de examen să fie înlocuite cu cele ce fuseseră deja redactate acasă, de către candidații favorizați.

Ilie ar fi modificat statul de funcții

Mai mult, potrivit statului de funcții din schema de personal a ministerului, nu toți candidații favorizați ar fi îndeplinit condițiile de vechime pentru a ocupa posturile. În acest sens, anterior organizării concursului, ministrul Viorel Ilie a dispus modificarea statului de funcții, astfel încât să fie posibilă angajarea acestora.

Cererii transmise i-au fost atașate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, precum și volumele cuprinzând copii ale dosarului de urmărire penală. Prezenta cerere de efectuare a urmăririi penale intră sub incidența art. 305 alin 4 din C.P.P., prin urmare, persoana față de care s-a solicitat sesizarea Senatului pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale beneficiază de prezumția de nevinovăție. Suspecților Pop Felicia-Elena, Alexandrescu Maria și Zaharia Mihai-Cornel li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală și aceștia beneficiind, raportat la stadiul anchetei penale, de prezumția de nevinovăție.

Contactat telefonic, ministrul Viorel Ilie ne-a declarat că la această oră nu știe absolut nimic și nu poate comenta situația. 

LikeShare

Din categoria: Dosar, Top Story Etichete: Viorel Ilie

Reader Interactions

Comentarii

  1. CG a zis

    25 august 2017 la ora 2:27 pm

    Incă un demnitar care ne face de râs la nivel național…

    Răspunde
    • Eu a zis

      27 august 2017 la ora 10:54 am

      Iti pare bine?no.
      Ce mici suntem.

      Răspunde
  2. Horia a zis

    25 august 2017 la ora 6:20 pm

    Cum ai ajuns la Bucuresti, ai şi făcut pozna!

    Răspunde
  3. Democrit a zis

    25 august 2017 la ora 9:32 pm

    Naspa cu DNA-ul ăsta de la București. Nu mai poți tu aranja liniștit un concurs pe bani publici , că hop și ei să strice treaba. Oameni răi…, nu cum sunt cei de la Bacău, înțelegători.

    Răspunde
  4. faca ce vorTUCU a zis

    26 august 2017 la ora 7:23 am

    Daca a ajuns sluga lui Tariceanu, se crede Dumnezeu! Numai ei si „acolitii” lor sa ocupe posturi, altii sa nu mai manance o paine. O sleahta de nesimtiti.De asta vor disparitia DNA-ului, ca sa faca ce vor, in gasca.

    Răspunde
  5. Lica a zis

    26 august 2017 la ora 8:18 am

    Pai sa se verifice ce făcea pe la Moinesti. Si cu cine stătea pe la mese festive la zilele Moinestiului…cumva polițiști si procurori?

    Răspunde
  6. Maria a zis

    26 august 2017 la ora 4:34 pm

    Lica…ai fi vrut sa stea cu tine? Politistii si procurorii sunt ciumati?

    Răspunde
    • Sissi a zis

      26 august 2017 la ora 11:33 pm

      Daca ai avea inyeligenta cat un graunte de mustar ti.ai fi dat seama la ce s.a referit. Esti proasta Mario!

      Răspunde
  7. uncas a zis

    27 august 2017 la ora 10:59 am

    Aranjamente de acest au fost tot timpul, depinde cine toarna si pentru cine slujeste .

    Răspunde
  8. Daniel a zis

    27 august 2017 la ora 3:19 pm

    Între justiția băcăuan a supercorupta si DNA este o mare diferenta !

    Răspunde
  9. Cristian a zis

    28 august 2017 la ora 8:31 am

    sa se anuleze concursul fraudat si sa se verifice de ce s-a intamplat asta….erau prea capabili stimatii concurenti care trebuiau sa stie raspunsurile?

    Răspunde
  10. MAFIA BUGETARA a zis

    28 august 2017 la ora 12:55 pm

    – a ramas cu mentalitatea angajarilor facute la primaria moinesti , urmand liniile directoare ale alde , psd apoi p.c.r. si pnl

    Răspunde
  11. MAFIA BUGETARA a zis

    28 august 2017 la ora 1:00 pm

    – cu raspuns la purtator , contestatii verificate tot de gaska primarului ,- fara o entitate macar teoretic independenta -si mereu respinse

    Răspunde

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bara principală

Ultimele articole

Foto – Surpriză pentru copiii din Gârleni! De 1 iunie, Parohia și voluntarii din comună au adus bucurii celor mici

VIDEO: Noi detalii în cazul celor 2 femei găsite moarte întinse în pat, lângă Luceafărul. Una dintre victime era un cunoscut doctor

Băcăuanca Ioana Năstase a câștigat 2 medalii de aur și 2 de bronz în cadrul Campionatului European Școlar ESSF 2023

Anunț public

Dedeman Bacău, în topul celor mai profitabile firme. Firma fraților Pavăl surclasează LIDL, Kaufland sau Rompetrol

Șocant! Mamă și fiică, găsite moarte într-un apartament din Bacău, după ce vecinii au simțit un miros înfiorător – UPDATE

Containere FDC angajează asistent manager – contabilitate primară – transporturi

5 mai 2023

Containere FDC angajează electricieni, sudori, tâmplari PVC

5 mai 2023

Locuri de muncă CONTAINERE FDC: sudor, lăcătuș confecții metalice, operator Abkant, electrician, instalator, vopsitor, tâmplar PVC, muncitor finisaje (parchet laminat, rigips), muncitor necalificat/semicalificat.

8 martie 2023

Locuri de muncă la SOMA Bacău: mecanic auto, sudor, șofer și lucrător operativ pentru autocompactoare

23 februarie 2023

Ultimele comentarii

  • zed la Șocant! Mamă și fiică, găsite moarte într-un apartament din Bacău, după ce vecinii au simțit un miros înfiorător – UPDATE
  • Baba oarba la Parchetul a clasat dosarul penal întocmit lui Adrian Gavriliu, managerul CSM Bacău, după reclamația primarului Lucian Daniel Stanciu Viziteu. „A vrut să mă schimbe!”
  • demis la Parchetul a clasat dosarul penal întocmit lui Adrian Gavriliu, managerul CSM Bacău, după reclamația primarului Lucian Daniel Stanciu Viziteu. „A vrut să mă schimbe!”
  • andrei la Parchetul a clasat dosarul penal întocmit lui Adrian Gavriliu, managerul CSM Bacău, după reclamația primarului Lucian Daniel Stanciu Viziteu. „A vrut să mă schimbe!”
  • mathe la Dedeman Bacău, în topul celor mai profitabile firme. Firma fraților Pavăl surclasează LIDL, Kaufland sau Rompetrol

Cabinet parlamentar

Linkuri sponsorizate

  • Credius – Credite Nevoi Personale – Aprobare Rapida
  • Nova – Energie Electrica si Gaze Naturale

Cabinete parlamentare PNL

Trafic Ziarul de Bacău · Copyright © 2023 · S.C. G&P News & Advertising S.R.L. · Știri mondene · Aghiuță · Presa Bacău