Direcția Generală a Finanțelor Publice (DGFP) Bacău a anunțat că numai 77 la sută dintre contribuabilii băcăuani și-au depus declarațiile privind veniturile supuse globalizării realizate anul trecut. Dintr-un total estimat de 78.000 de contribuabili, la administrațiile financiare din județ au fost depuse sau au ajuns prin poștă 60.000 de declarații. De asemenea, 7.000 de plicuri cu formularistica necesară declarării venitului s-au întors la DGFP, din cauză că destinatarii și-au schimbat domiciliile.Termenul legal de depunere a declarațiilor de venit pentru persoanele fizice a fost 15 mai 2003. „Recomandăm tuturor contribuabililor să depună și după această dată declarațiile de venit global, pentru că, potrivit legislației privind impozitul pe venit, penalizarea este progresivă”, avertizează Maricel Radu, purtătorul de cuvînt al DGFP Bacău. Amenzile sînt de 100.000 de lei, pentru o întîrziere de pînă la 30 de zile; 500.000 de lei, dacă declarația este depusă cu o întîrziere de peste 30 zile fata de termenul legal stabilit; 1,5 milioane de lei, pentru asociațiile fără personalitate juridică. Penalitățile pentru persoanele fizice se majorează cu zece la sută din diferența de impozit anual rămas de achitat, stabilită prin decizia de impunere. (Florin POPESCU)
Lasă un răspuns