În urma audierilor din dosarul privind posibile infracţiuni de luare de mită, dare de mită, fals intelectual şi uz de fals. la Unitatea de Primiri Urgențe a SJU Bacău, doctorița Liliana Petrescu a fost plasată sub măsura controlului judiciar pe cauţiune pentru o durată de 60 zile, fiind stabilite mai multe măsuri de supraveghere şi interdicţii, printre care: o cauţiune de 50.000 lei, sumă de bani pe care inculpata a consemnat-o la dispoziţia organelor judiciare; s-a interzis exercitarea profesiei de medic în cadrul SJU Bacău. De asemenea, inculpatul V.G.A. (asistent medical) a fost plasat sub măsura controlului judiciar pentru o durată de 60 de zile.

Ce au descoperit procurorii în cadrul anchetei
Conform procurorilor la data de 09.12.2025, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, cu sprijinul ofiţerilor din cadrul IPJ Bacău – Serviciul de Investigarea Criminalităţii Economice, au pus în executare 3 mandate de percheziţie domiciliară la locaţii ce aparţin unor persoane fizice de pe raza jud. Bacău, precum şi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, în cadrul unui dosar penal în care se investighează infracţiuni de luare de mită, dare de mită, fals intelectual şi uz de fals.
În concret, din probatoriul administrat până la acest moment procesual rezultă suspiciunea rezonabilă că:
- în perioada februarie – noiembrie 2025, în mod repetat şi în baza unei rezoluţii infracţionale unice, inculpata P.L.D., în calitatea de medic primar în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău – UPU (adulţi), a primit de la mai multe persoane mită în cuantum ce fluctua de la 50 lei la 400 lei, context în care, contrar îndatoririlor de serviciu, a întocmit mai multe certificate de concediu medical, atestând în fals că pacienţii suferă de afecţiuni medicale, deşi nu a realizat vreun consult medical prealabil;
- în perioada 2021 – 2025, în mod repetat şi în baza unei rezoluţii infracţionale unice, inculpatul V.G.A. a dat minimum câte 100 lei cu titlu de mită şi l-a instigat pe inculpatul B.G.D., ca în calitatea de medic specialist în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău – UPU (adulţi), contrar îndatoririlor de serviciu, să întocmească mai multe certificate de concediu medical, pentru ca V.G.D. şi/sau alte persoane pentru care a intervenit să poată beneficia în mod nelegal de concediu medical, atestând în fals că pacienţii suferă de afecţiuni medicale, deşi nu a realizat vreun consult medical prealabil. Ulterior, beneficiarii au folosit înscrisurile întocmite în fals prin depunerea la angajatori (beneficiarii fiind preponderent angajaţi din cadrul SJU Bacău şi SAJ Bacău, dar şi alte instituţii publice sau societăţi private), cu consecinţa că, deşi nu s-au prezentat la serviciu, au primit indemnizaţie de 100% din salariu în mod nelegal;
(facem precizarea că în prezenta cauză inculpatul B.G.D. este sub măsura controlului judiciar pentru infracţiuni similare şi are interdicţia de a exercita profesia de medic în cadrul SJU Bacău începând cu luna iunie 2025, cercetările cu privire la acesta fiind în curs). La perchezițiile efectuate la data de 09.12.2025 au fost descoperite și ridicate sume de bani, telefoane mobile, documente și alte bunuri care constituie mijloace de probă.
În cauză, până la acest moment procesual s-au emis 8 mandate de aducere, suspecţii fiind audiaţi de către procuror.
În prezenta cauză se efectuează cercetări şi faţă de alte fapte şi persoane. În măsura în care se va considera ca fiind de interes public, se vor comunica informaţii suplimentare. Facem precizarea că aceste activități nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
arată procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău.
Arestul preventiv e numai pentru fraieri. Unde-i lege nu-i tocmeală sau sed lex dura lex parcă 💩
Mare spaga,ar trebui spanzurata in piata revolutiei.Ancheta de proportii ,deh.E la misto???
Nesimtita asta a tinut o pe bunica 8 ore in asteptare pe scaun si cu leucemie a zis de ce am mai adus o la doctor !La multi ani cu executare !