~3 min lectură 19 comentarii

DOCUMENT: Poliția cercetează asfaltările făcute de Primăria Bacău. IPJ a deschis un dosar legat de lucrările de la Gară, zona centrală și Piața Mare

Gabi MIHAI

Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Bacău a deschis un dosar privind lucrările efectuate de Primăria Bacău în zona centrală a municipiului, la Gară și la Piața Centrală. Oamenii legii au solicitat de la Primărie toate documentele legate de lucrări.

Asfaltările „la caiet” efectuate de Primăria Bacău și reclamate în repetate rânduri atât de consilierii locali, cât și de Prefectura Bacău au ajuns în atenția organelor de cercetare. IPJ Bacău a deschis un dosar privind mai multe aspecte legate de lucrările în cauză și a solicitat toate actele despre acestea, de la Hotărârile de Consiliu Local până la contracte, procese verbale etc.

Pe lângă asfaltări, au fost solicitate și actele privind montarea pavelelor în zonele amintite.

„Având în vedere activitățile de asfaltare și montare pavele executate în zonele din Piața Mare a municipiului Bacău, Centru și zona Gării din municipiul Bacău, vă rugăm să ne comunicați în baza căror proiecte/hotărâri au fost executate lucrările de asfaltare și montare pavele, perioada executării lucrărilor, dacă au fost receptionate sau nu, dacă se află în perioada de garanție, cu anexarea înscrisurilor care fac dovada celor solicitate anterior – contracte, procese-verbale s.a.”, se arată în solicitarea IPJ Bacău.

FACSIMIL: Solicitarea transmisă de IPJ Bacău către Primăria Bacău (*au fost blurate semnăturile)

Reprezentanții Primăriei Bacău au declarat pentru Ziarul de Bacău faptul că nu pot oferi alte detalii în acest moment despre acest dosar, însă au cerut clarificări de la Poliție privind solicitarea. „Nu avem informații suplimentare. Am cerut IPJ clarificări privind solicitarea lor”, a declarat Andreea Negru, purtător de cuvânt al instituției.

Asfaltările realizate de Primăria Bacău pe mai multe artere centrale din oraș au fost criticate în mai multe rânduri de consilieri locali și Prefectură. Asta, deoarece nu erau cuprinse în proiectele europene contractate de municipalitate. În ciuda explicațiilor date de executivul Primăriei, conducerea ADRNE, organismul care decontează din fonduri europene lucrările din Bacău, a declarat că lucrările ce nu sunt cuprinse în contracte nu pot fi decontate.

„Pentru realizarea oricărui proiect, există o documentație tehnică. Acel proiect tehnic trebuie pus în operă, așa cum este el conceput. Nu este admisibil ca realizarea în practică să se facă diferit de ceea ce scrie în proiectul tehnic. Dacă se întâmplă așa ceva, evident, colegii mei care monitorizează proiectele acestea semnalează neregula, opresc finanțarea, sesizează organele în drept”, a declarat Vasile Asandei, director ADRNE.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

19
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. M
    Mihai S.
    20 decembrie 2023, 06:05
    0

    Cine naiba face proiectele astea. Parcarea din fața gării are doar 17 locuri care sunt mereu ocupate. Dacă duci pe cineva la gara sau aștepți pe cineva cu mașina e o mare problema parcarea, pistele au „mâncat” foarte multe locuri de parcare, zona e foarte aglomerata și veșnic „în construcție”.
    Proiectul asta cu pistele este o porcărie, a dat peste cap întregul trafic din oraș. Primăria și în general autoritățile se pare că nu mai lucrează demult pentru cetățeni,
    ii jumulește de bani prin taxe multe și mari doar pentru salariile lor babane, beneficii, pensii speciale etc
    Cred că Bacaul a luat locul Caracalului, aici s-a răsturnat căruță cu prosti.

    1. G
      Gigel
      20 decembrie 2023, 22:11 răspuns pentru @Mihai S.
      0

      Doresc o pasarela peste sediul pnl, din materiale reciclabile. Alo,se aude?

    2. b
      bogdan i
      20 decembrie 2023, 23:53 răspuns pentru @Mihai S.
      0

      Inainte in toata zona incluzand soseaua paralele cu Garii ce acum a disparut se puteau parca pana la 45 de automobile ! Oricine poate face o vizionare pe google earth sa se convinga…

  2. C
    0215
    20 decembrie 2023, 06:07
    0

    Daca sunt profesionisti vor deschide niste dosare penale unora din Primarie si A.D.L.
    Daca sunt antamati politic nu se va ma auzi nici de ei nici de caz , toata lumea isi ia salariu baban, sarbatori fericite 2024, 2025, smad samd.

    Nu dam nume ce ne cenzureaza colegu’ZDBC. 🙂

    1. C
      CENZURATUL
      20 decembrie 2023, 10:20 răspuns pentru @0215
      0

      Vom fi cu ochii in patru si pe marele proiect Campus Invatamant Dual! Deocamdata numai abuzuri si dorinta de capatuiala ! Va veni vremea si pentru cerut socoteala.. ne pregatim !! BACAULE TREZESTE-TE !!!!

      1. c
        cristi
        20 decembrie 2023, 13:52 răspuns pentru @CENZURATUL
        0

        pana una alta sa fim cu ochii pe primaria bacau. sa ne focusam :))))))

  3. D
    DNA să vină să vă ia
    20 decembrie 2023, 06:08
    0

    Cum era aia cu fără penali în funcții publice?

  4. C
    Costel
    20 decembrie 2023, 06:09
    0

    O gașcă coruptă pusă pe căpătuială.

  5. F
    Fănikă
    20 decembrie 2023, 06:11
    0

    Aoleo!!!!Henț cu mâna!!!
    Sau cu sacoșa/buzunaru/excursia….

  6. D
    Denis
    20 decembrie 2023, 06:52
    0

    E lucrare generală nu e dosar penal?

  7. R
    Relu
    20 decembrie 2023, 07:20
    0

    Adică totul s-ar reduce la oprirea finanțării, cetățeanul să plătească iar dosarul va sta în cercetare până se prescriu faptele? Ar fi ceva nou vis a vis, de exemplu doar de hrebenciuceala pădurilor?

    1. I
      Ionuț
      20 decembrie 2023, 10:39 răspuns pentru @Relu
      0

      Da, vom plăti din imprumut

  8. M
    Mămika
    20 decembrie 2023, 07:27
    0

    Vin colindătorii cum veneau odată,Leru-i Ler
    ….și îi saltă Leru-i Ler!

  9. :
    :-)
    20 decembrie 2023, 08:08
    0

    Na’

  10. v
    veteranul
    20 decembrie 2023, 10:31
    0

    Astia si daca ar vrea sa faca un lucru bun, tot aiurea le iese. Noroc ca nu au multe intentii bune, ghinionul nostru ca ii mananca undeva si nu stau naibii cuminti in asteptarea sfarsitului. Sfarsitului de mandat.

  11. M
    Mihaela
    20 decembrie 2023, 14:54
    0

    As propune să se analizeze și costurile pentru distrugerea granitului din centru(care putea fi mâzgălit cu verde), plus manopera pentru numeroasele găuriri,astupări cu beton,regauriri,rea stupari de șase-șapte ori în același loc,plus utilitatea tiribombelor montate peste tot ,99 la sută inutile ,plus nenorocirea numită modernizarea parcului,etc,etc.
    Oare cat o să ne coste pe noi “beneficiarii”?
    .

    1. c
      caine de circ
      21 decembrie 2023, 10:35 răspuns pentru @Mihaela
      0

      pai de ce sa ne coste pe noi?!! Sa plateasca primarul impreuna cu gasca lui de aurolaci imbecili. Dar.. eu nu stiu ..sunt atatia care discuta pe aici ..mai mult contra..si e benefic.. dar de ce nu ne aliniem intr o actiune CIVICA in fata primariei sa l tragem de urechi pe primar? !! Nu avem curaj, ne e rusine?!! Chiar nu exista acea scanteie de a i pune la punct pe astia? Nu inteleg… o actiune civica ceva? Astia isi bat joc de noi si noi ..tacem?!! Discutam pe la colturi?!!

  12. R
    Relu
    21 decembrie 2023, 04:52
    0

    Ai văzut vreun hastag diez să pățească ceva? Stați relax, nu se atinge nimeni de ei. Ia să fi fost psdist să vezi ce îl înfulecau de nici nu aplauda să pună pădurea de stâlpișori. Ăștia au fost aduși și adunați, băgați pe gâtul celor dezorientați, cu scopuri foarte precise. Nu se ating de ei, au rolul lor. Din păcate au fost votați de cei care nu prea au habar pe ce lumea trăiesc și avem ce se vede. Nu vă pățiți nimeni nimic de la adunătura asta de partid, orice ar face

  13. A
    ADRNE stie adevarul si tr sa faca plangere penala
    16 ianuarie 2024, 05:59
    0

    E clar ca daca ADRNE zice ca aceste lucrări nu au prinse in contract (cu atât mai mult cu cât nu acesta era scopul proiectului de finantare UE – asfaltarea străzilor) înseamna ca este deja o fapta penala.
    Oricine a lucrat pe proiecte cu fonduri UE stie acest lucru ca nu te poti abate de la scopul proiectului (sa te apuci de asfaltat străzi aiurea si care erau deja bine asfaltate) doar ca sa cheltui acei bani care se duc in buzunarul firmei executante si deci creezi un beneficiu altei persoane juridice (definitia abuzului in serviciu).
    Eu prevad ca se vor intampla niste lucruri aici. Vizi se va spăla pe mâini si va spune (uitați-va pe inregistrarea sedintei de CL) că el a luat de bune documentele semnate de dirigintele de santier (cu toate ca trebuie sa faci adendumuri la ADRNE ca sa poti schimba destinatia proiectului) si ca de obicei el va face pe niznaiul ca nu stia nimic… S-a mai intamplat in trecut cu procurori care au luat de buna ce spune primarul de parca nu se vede de la o postă un om care minte tot timpul si a facut un obicei din asta.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.