~2 min lectură 3 comentarii

Doi adolescenți îndrăgostiți au fost găsiți morți într-un AUDI TT, la Secuieni. Băiatul, de 19 ani, conducea fără permis

Redacția Ziarul de Bacău

Doi adolescenți îndrăgostiți, în vârstă de 16 ani, respectiv 19 ani, au fost găsiți morți, luni dimineață, într-o mașină parcată pe o stradă lăturalnică din comuna Secuieni, judeţul Bacău.

Potrivit cunoscuţilor, băiatul de 19 ani, Adrian Hurmuzache, s-ar fi întors din Italia cu o zi înainte şi s-a retras cu prietena lui, Mădălina Palade, în vârstă de 16 ani, cu maşina, pe o stradă lăturalnică din comună.

Mașina în care adolescenții îndrăgostiți au fost găsiți morți aparținea băiatului. Acesta, însă, nu avea permis de conducere, conform unor surse din anchetă, potrivit Mediafax.

Se pare că cei doi îndrăgostiți au adormit în mașina pornită și s-au intoxicat cu monoxid de carbon. Mașina ar fi avut probleme tehnice.

Trupurile celor doi adolescenți au fost găsite luni dimineaţă de un bărbat care mergea la serviciu.

Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz şi efectuează cercetări în cadrul unui dosarul penal pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă.

„Poliţiştii din Secueini au fost sesizaţi despre faptul că la marginea satului se află un autoturism în care sunt două persoane decedate. Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz şi efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă, iar în funcţie de rezultatul cercetărilor şi a autopsiei se va da soluţie legală prin Parchet”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, Cătălina Păduraru. (sursa: a1.ro)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

3
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. A
    Alfredo Moldavia
    10 decembrie 2019, 11:25
    0

    Auzi, si cocalarul aista era plecat LA MUNCA in Italia ? Baaaai, facea parte din daspora, om de calitate, vere… Deci 19 ani, nicio calificare, iar el castiga mii de euro din ce anume ?…. ca sa isi ia cashkaraveta aia penibila. Si sa omoare o minora. Ma intreb, daca cocalarul scapa si fata crapa, cata puscarie vedea nenorocitul asta ? Parintii minorei sa intre neintarziat in civil cu famiglia de tigani a cocalarului, ca sa ii ceara despagubiri de zece milioane de euro. Fata era tanara, cam proasta din moment ce umbla cu asemenea specimen, dar una peste alta, putea ajunge presedinte, daca traia. Ca doar si Veorica era cat pe ce. Asadar, despagubiri, nenicule.

    1. a
      adi
      10 decembrie 2019, 15:55 răspuns pentru @Alfredo Moldavia
      0

      masina se pare ca avea probleme tehnice. un cotetz de masina adica. aveau omu teteu pt don’soare? avea.

  2. C
    Cristi
    11 decembrie 2019, 20:17
    0

    Avea si el haudi? Avea. Ce conteaza ca era ceapa si cine stie ce jaf o fi fost. Ia frate o masina decenta dar buna. Va luati cazane de care nu aveti bani sa le intretineti ca sa va dati mari. Cum sa adormi ma frate in masina mai ales ca erau 2…

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.