~2 min lectură 0 comentarii

Doi bărbați au fost prinși la volan fără a avea dreptul de a conduce. Unul dintre ei a prezentat un permis fals

Andra Juverdeanu

Un bărbat din Bacău a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din oraș, fără a avea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Cea care i-a încredințat mașina a fost chiar soția lui. În Sănduleni, un alt „șofer” oprit de poliție a prezentat un permis de conducere fals.

foto arhivă

Pe data de 10 iunie, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Bacău au oprit pentru control, un bărbat de 45 de ani care conducea un autoturism pe strada Cornișa Bistriței din municipiul Bacău. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul i-a fost încredințat să-l conducă de către soția lui care se afla împreună cu acesta în momentul depistării.

Polițiștii au întocmit dosar penal, efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere și încredințarea unui vehicul unei persoane care nu deține permis de conducere.

Cu permis de „Slovacia”

Pe data de 11 iunie, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Onești au depistat un bărbat, de 48 de ani, din comuna Sănduleni care conducea un autoturism pe raza localității, iar pentru control, acesta a prezentat un permis de conducere ce părea a fi emis de autorităţile din Slovacia.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a stabilit faptul că, bărbatul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar documentul prezentat nu avea elementele specifice de siguranță.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.