Doi bărbați, unul din municipiul Bacău și altul din Onești, au fost reținuți de polițiști, pentru încălcarea ordinelor de protecție.
Pe data de 06 aprilie, Secția 2 Poliție Bacău a fost sesizată despre faptul că, un bărbat de 38 de ani, din municipiu, ar fi încălcat ordinul de protecție emis împotriva sa. Din cercetări a reieșit faptul că, bărbatul ar fi venit la domiciliul soției deși îi era interzis acest lucru printr-un ordin de protecție emis de Judecătoria Bacău. Totodată, cel în cauză ar fi agresat-o pe femeie și ar fi amenințat-o.
După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în arestul I.P.J. Bacău. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protecție, violență în familie și amenințare.
Bărbatul din Onești și-a agresat părinții
Pe data de 07 aprilie, la dispeceratul Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău a fost primită o alertă de încălcare a unui ordin de protecție provizoriu, în municipiul Onești.
Polițiștii Biroului Ordine Publică Onești s-au deplasat de urgență la adresa indicată și au depistat în flagrant delict un bărbat de 37 de ani, în apropierea locuinței părinților săi, zonă care îi era interzisă printr-un ordin de protecție provizoriu emis de polițiști.
Cel în cauză era monitorizat cu brățară electronică, după ce și-ar fi agresat părinții. După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în arestul I.P.J. Bacău.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protecție provizoriu și violență în familie.
Lasă un răspuns