Doi bărbați, unul din Dofteana și altul din comuna Ștefan cel Mare, s-au ales cu doare penale, după ce au fost prinși conducând fără a avea permise de conducere. De asemenea, bărbații se aflau și sub influența băuturilor alcoolice.
În seara zilei de 15 septembrie, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Onești au oprit în trafic, în comuna Dofteana, un autoturism condus de un localnic de 50 de ani. Din verificările efcutate în baza de date a reieșit faptul că, bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul nu este înmatriculat. Totodată, la testarea cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 0,20 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat și fără permis de conducere.
Pe 16 septembrie, polițiștii Secției 10 Poliție Rurală Onești au depistat în flagrant delict, un bărbat de 32 de ani, din comuna Ștefan cel Mare, în timp ce conducea un autoturism în municipiul Onești, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.
La testarea cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările sunt continuate.
Lasă un răspuns