~4 min lectură 0 comentarii

Doi directori de la Petromservice, trimişi în judecată pentru o fraudă de 8 milioane euro

Redacția Ziarul de Bacău

Gheorghe Şupeală, director general la SC Petromservice SA (în prezent PSV Company SA) şi Zizi Anagnastopol, director financiar la aceeaşi companie, au fost trimişi în judecată de procurorii Parchetului General, pentru spălare de bani şi delapidare, prejudiciul estimat fiind de peste 8 milioane de euro.

În acelaşi dosar, au fost trimişi în judecată Kiss Laszlo Gyorgy, Mariana Iordăchescu şi Ionuţ Adrian Eftime, reprezentanţi ai unor societăţi comerciale.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, în perioada februarie-martie 2008, Gheorghe Şupeală şi Zizi Anaganstopol au încheiat cu două societăţi comerciale cu răspundere limitată, reprezentate de Kiss Laszlo Gyorgy şi Mariana Iordăchescu, trei contracte de prestări servicii având ca obiect realizarea unor studii în schimbul sumei totale de 7.028.068 euro fără TVA.

În baza acestor contracte, în cursul lunii aprilie 2008, SC Petromservice SA a transferat în conturile bancare ale celor două societăţi totală de 30.981.025 lei.

Realizarea convenţiilor a fost intermediată de către Ionuţ Adrian Eftime, care s-a ocupat de întocmirea tuturor formalităţilor, deşi nu avea nicio calitate în cadrul niciuneia dintre societăţile menţionate.

Cele trei contracte au avut un caracter fictiv, scopul tranzacţiilor fiind justificarea formală a operaţiunilor prin care suma menţionată a fost scoasă din patrimoniul SC Petromservice SA şi transferată în patrimoniul lui Ionuţ Adrian Eftime.

Transferul s-a realizat cu ajutorul inculpaţilor Kiss Laszlo Gyorgy şi Mariana Iordăchescu, care au primit în schimb un comision de aproximativ 10% din valoarea contractelor.

Procurorii susţin că la încheierea contractelor nu a fost respectată procedura internă a societăţii pe acţiuni de realizare a achiziţiilor, neexistând o nevoie reală de achiziţionare a acestor servicii, întrucât nu au fost valorificate ulterior în activitatea societăţii, iar preţurile au fost stabilite în mod arbitrar şi au fost achitate înainte de prestarea serviciilor.

Firmele care urmau să presteze serviciile nu aveau experienţă în domeniu şi nici posibilitatea reală de a-şi îndeplini această obligaţie, iar înscrisurile prin care Petromservice documentează activitatea desfăşurată în baza acestor contracte sunt lipsite de valoare economică, reprezentând copii ale unor articole de presă sau ale unor referate descărcate de pe internet.

În vederea ascunderii provenienţei sumelor şi pentru a putea dispune transferul lor în afara României, au fost efectuate mai multe tranzacţii în care au fost implicate companii offshore, la care inculpaţii Kiss Laszlo Gyorgy şi Ionuţ Adrian Eftime aveau calitatea de beneficiari reali şi pe care le controlau în mod direct.

Astfel, Kiss Laszlo Gyorgy şi Mariana Iordăchescu au încheiat contracte prin care prestarea serviciilor a fost subcontractată în mod fictiv către două societăţi înmatriculate în Cipru.

Ulterior, folosind aceste înscrisuri, Kiss Laszlo Gyorgy a dispus, în perioada aprilie – mai 2008, transferul sumei totale de 6.868.093 euro (echivalentul a 28 milioane lei) în contul deschis la o bancă din Bulgaria de o companie controlată de Ionuţ Adrian Eftime, de unde acesta a retras-o numerar. Diferenţa dintre suma încasată de Petromservice şi cea transferată lui Ionuţ Adrian Eftime, în cuantum de 2.920.269 lei, reprezentând comisionul pentru activitatea de intermediere, a ajuns în patrimoniile inculpaţilor Kiss Laszlo Gyorgy şi Mariana Iordăchescu, fie direct în conturile bancare ale acestor persoane, fie indirect în conturile unor societăţi pe care aceştia le controlau.

Prejudiciul cauzat SC PSV Company SA (fostă Petromservice S.A.) se cifrează la 30 milioane lei, echivalentul a 8.406.421 euro.

În vederea recuperării prejudiciului, procurorii au dispus instituirea unor sechestre asiguratorii asupra unor bunuri imobile deţinute de cei 5 inculpaţi, precum şi a unui autoturism şi a conturilor bancare deţinute de Ionuţ Adrian Eftime.

Dosarul se va judeca la Tribunalul Bucureşti.AGERPRES

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.