~2 min lectură 2 comentarii

Doi frați criminali, depistați după sângele victimelor care li s-a găsit în urechi

Redacția Ziarul de Bacău

Ei au navigat pe internet toată ziua și au căutat informații pe despre crimele pe care le comiseseră.

Descoperire macabră duminică dimineața în satul Turluianu, comuna Berești-Tazlău, unde doi bărbați, de 24 și 36 de ani au fost găsiți cu capetele zdrobite. Unul dintre ei zăcea mort în curte, iar cadavrul cumnatului său era la marginea casei, lângă un drum.

Imediat, la fața locului a fost mobilizată o întreagă echipă de anchetatori, condusă chiar de Felix Bănilă, prim procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, care a încercat să dea de urma agresorilor. Printre suspecți s-au numărat, încă de la început, doi frați, unul de 20 și unul care ieri a împlinit 18 ani, care au avut, în timpul serii, o altercație cu cele două victime. Conform anchetatorilor, aceștia au spus că nu știu nimic despre vreun conflict, însă aveau încălțările puse la uscat, iar în sobă mai rămăseră urme de haine îmbibate cu sânge. Ceea ce i-a dat însă de gol a fost însă sângele victimelor, pe care cei doi frați nu au mai reușit să și-l spele din urechi. Tot ancheta a stabilit că duminică, până când au fost identificați, cei doi nu s-au dezlipit din fața calculatorului, unde au urmărit site-urile Poliției, Parchetelor și mass-media, pentru a vedea cum decurge ancheta.

Mobilul dublei crime rămâne însă unul destul de încâlcit, întrucât suspecții spun că au intervenit într-un alt conflict, iscat între victime și alți consăteni, după care și-au descărcat furia pe cei doi cumnați.
Cei doi frați au fost prezentați ieri instanței de judecată, care i-a arestat preventiv, sub acuzația de omor. Cel mai tânăr se pare că are toate șansele să scape doar cu jumătate de pedeapsă întrucât a devenit major la o zi după comiterea faptei.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

2
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. F
    Foster
    1 aprilie 2014, 06:55
    0

    Va este lene sa dati un telefon unui avocat competent. Ati fi aflat ca nu conteaza cati ani aveai cand ai comis fapta, ci cati ani ai cand esti condamnat.

  2. j
    justiție
    1 aprilie 2014, 11:04
    0

    Foster, eşti un prost , în nici un caz avocat….poate în Baroul Bota!!!

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.