Printre participantii la festivalul national de muzica usoara „Floare de april”, desfasurat recent, la Tecuci, s-au numarat si sase copii de la scoala de muzica a maestrului Eugen Bertea, din Onesti. Doi dintre acestia, Dragos Lucian Alecsa si Ioana Mersoiu, au avut o evolutie foarte buna si au cistigat Premiul II. Maestrul Eugen Bertea a facut parte din juriul festivalului, care a fost prezidat de compozitorul Dan Dimitriu. „Copiii nostri au fost foarte bine apreciati la Tecuci, atit de juriu si de organizatori, cit si de publicul prezent in sala de spectacole”, ne-a declarat Eugen Bertea. Micii interpreti de la scoala maestrului vor putea fi urmariti si in Parcul Municipal Onesti, incepind din 27 aprilie, cind va avea loc si un concert al fanfarei dirijate de Eugen Bertea. (George MARTIN)
Doi onesteni premiati la Festivalul „Floare de april”, din Tecuci
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.