Doi poliţişti bucureşteni sunt cercetaţi de către Serviciul Inspecţie Internă din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) în cazul accidentului rutier de vineri în care a fost implicat naistul Gheorghe Zamfir, se arată într-un comunicat din partea DGPMB remis, luni, AGERPRES.
‘În urma verificărilor efectuate a fost dispusă declanşarea procedurii cercetării prealabile faţă de inspector principal Andrieş Cristian – şef de tură în dispeceratului Brigăzii de Poliţie Rutieră (B.P.R) – pentru modul în care a coordonat intervenţia la eveniment şi faţă de ag. Joiţa Cristian – lucrător în dispeceratul B.P.R. – pentru modul în care a preluat evenimentul şi în care a direcţionat echipa de cercetare la faţa locului’, se arată în comunicat.
La finalizarea cercetărilor, faţă de cei doi lucrători urmează să fie dispuse măsuri în conformitate cu Statutul poliţistului, precizează comunicatul.
În ceea ce priveşte accidentul de circulaţie, din cercetările efectuate până la această dată a rezultat că G. Valentin, conducătorul autoturismului implicat în accident, nu a sesizat poliţia şi nici nu s-a prezentat la cea mai apropiată unitate de poliţie pentru a declara evenimentul, deşi se afla în apropierea Secţiei 4 Poliţie.
În cauză verificările sunt continuate de către Biroul Cercetări Penale, sector 1.
Maestrul Gheorghe Zamfir (67 de ani) a fost victima unui accident de circulaţie care s-a produs în sectorul 1 din Bucureşti, în zona Căii Griviţei, a declarat, duminică, pentru AGERPRES, comisarul Christian Ciocan, purtător de cuvânt al Poliţiei Capitalei.
Din primele verificări efectuate de poliţişti a rezultat că accidentul a avut loc în timp ce naistul Gheorghe Zamfir traversa strada Constantin Disescu, prin dreptul imobilului de la nr. 2, moment în care a fost surprins şi accidentat uşor de un autoturism care circula pe strada respectivă, dinspre Calea Griviţei către str. Al. I. Cuza, informează un comunicat al Poliţiei Capitalei.
După producerea accidentului, conducătorul auto a părăsit locul faptei fără încuviinţarea organelor de poliţie, rămânând neidentificat, iar victima a fost transportată la spital, unde a rămas internată, precizează comunicatul.
Duminică, în jurul orei 11,30, G. Valentin, de 45 de ani, din Bucureşti, s-a prezentat la Secţia 4 Poliţie afirmând că a fost implicat în accidentul rutier, în timp ce conducea un autoturism marca Mercedes. Conducătorul auto a fost preluat de lucrătorii Brigăzii de Poliţie Rutieră în vederea continuării cercetărilor şi a stabilirii împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei a declarat că Poliţia a primit o sesizare de la Spitalul de Urgenţă Floreasca prin care era informată că maestrul Gheorghe Zamfir a fost accidentat şi luat în evidenţă de unitatea medicală.
”Spitalul ne-a sesizat, pentru că există o anumită procedură. Întotdeauna când se produce un accident de circulaţie, victima care ajunge la spital este luată în evidenţă de medici, iar aceştia informează Poliţia că s-a produs un eveniment rutier cu victimă, după care se constituie echipa de cercetare’, a precizat comisarul Christian Ciocan.
El a mai spus că maestrul Gheorghe Zamfir se află internat la spital, este în afara oricărui pericol şi în prezent starea sa este stabilă.
Conducerea Poliţiei Capitalei a dispus şi efectuarea unor verificări referitoare la modul în care au acţionat agenţii de poliţie rutieră în cazul accidentului.
Gheorghe Zamfir este un cunoscut muzician şi virtuoz al naiului, având în palmares peste 190 de discuri înregistrate, precum şi numeroase distincţii. Artistul român a vândut peste 120 de milioane de discuri în întreaga lume. AGERPRES
Lasă un răspuns