~2 min lectură 4 comentarii

Doi polițiști rutieri din Bacău, reținuți. Sunt acuzați că luau bani pentru a nu sancționa șoferii

Gabi MIHAI

Doi agenți de poliție din cadrul Serviciului Rutier al Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, dintre care unul trecut între timp în rezervă, au fost reținuți pentru 24 de ore într-un dosar care vizează infracțiuni de luare de mită, abuz în serviciu și fals intelectual.

Potrivit unui comunicat transmis de Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Bacău, acțiunea a avut loc pe 11 iunie, în cadrul operațiunii naționale JUPITER, coordonată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Anchetatorii au efectuat două percheziții domiciliare la locuințele celor doi agenți de poliție, o percheziție la sediul IPJ Bacău – Serviciul Rutier, Biroul Drumuri Naționale și Europene, și au pus în executare două mandate de aducere.

După audieri, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău a dispus reținerea celor doi suspecți pentru 24 de ore.

Potrivit procurorilor și ofițerilor anticorupție, faptele cercetate sunt legate de activitatea desfășurată de cei doi polițiști în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Aceștia sunt suspectați că nu ar fi aplicat sancțiunile prevăzute de lege unor conducători auto care au încălcat regulile de circulație, în schimbul unor sume de bani.

Dosarul vizează infracțiuni de luare de mită, abuz în serviciu cu aplicarea prevederilor Legii nr. 78/2000 privind prevenirea și combaterea faptelor de corupție și fals intelectual.

Reprezentanții Direcției Generale Anticorupție au subliniat că măsurile dispuse și activitățile desfășurate fac parte din etapa de urmărire penală și au rolul de a administra probe în cauză.

„Activitățile desfășurate reprezintă o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, au precizat anchetatorii.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

4
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. B
    Baba Sâc
    12 iunie 2026, 12:49
    0

    Alo, sindicaliștii lui pește care urlați la tv ce aveți de spus este normală situația? Când ieșiți în stradă să faceți grevă meritați huiduiți!

    1. A
      Adrian Ovisius
      16 iunie 2026, 12:59 răspuns pentru @Baba Sâc
      0

      Dar huiduieli și când ies Madi ii, profesorii sau șoferii, ce acolo nu se iau foloase necuvenite?

  2. G
    GOGU MOLDOVEANU
    13 iunie 2026, 04:49
    0

    Obiceiuri vechi!!!

  3. d
    djdany
    13 iunie 2026, 13:03
    0

    politia e indicatorul politrucilor astora care voteaza legi,police doar le aplica DAR coruptia e generala la politruci economie educatie sanatate by the way mita spagi la buda :)) chiar meritam mai mult !!!??? sa nu uit de drone ruse in portul constanta noi luam produse din rusia ce drequ?!oare sri si sie stiu de spioni kgb???

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.