• Skip to primary navigation
  • Skip to secondary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Despre
  • Contact
  • Arhiva 2002-2008
  • Publicitate
  • Anunțuri în Ziarul de Bacău
  • Newsletter
  • Locuri de muncă

Ziarul de Bacău

  • Top Story
  • Actualitate
  • Politică
  • Dosar
  • Economie
  • Educatie-Cultura
  • Expert
  • Foto Video
  • Anunțuri
Ești aici: Acasă / Top Story / Doi profesori de geografie au publicat un ghid turistic al celor mai frumoase văi montane din „Prahova Bacăului”

Doi profesori de geografie au publicat un ghid turistic al celor mai frumoase văi montane din „Prahova Bacăului”

Ziarul de Bacau 20 martie 2021 6 comentarii

LikeShare

A ieșit de la tipar primul ghid care tratează fenomenul turistic din bazinul superior și mijlociu al Trotușului (județele Bacău și Harghita). Volumul are titlul „Pe firul apei: ghid turistic al celor mai frumoase văi montane băcăuane”, iar autorii sunt soții Adina și Lucian Șerban, profesori de geografie. Lucrarea, care se adresează și turiștilor comozi, și celor pasionați de efort, conține, pe lângă informațiile de specialitate, și „ponturi” despre transport, cazare, masă.

„Valea Trotușului ascunde, în bazinul său hidrografic, nenumărate frumuseți naturale și antropice. Această «mândră și bogată Prahovă a Bacăului» – așa cum o caracteriza Alexandru Vlahuță – oferă, prin intermediul afluenților săi, variate modalități de petrecere agreabilă a timpului liber”, afirmă autorii.

„Din cauza «efectului de tunel», ne ducem toți spre zona Brașovului, dar e momentul să ne întrebăm și ce e pe la noi, în județul Bacău”, spun profesorii Adina și Lucian Șerban. În lucrarea publicată, ei au încercat să creeze un ghid accesibil, prin îmbinarea datelor geografice cu informațiile utile. În zonele descrise în ghidul turistic se poate ajunge cu mașina, cu bicicleta sau „la picior”.

Ghidul „Pe firul apei” prezintă 15 văi din bazinul hidrografic al Trotuşului, cu un curs montan şi subcarpatic, având un mare potenţial turistic.

Decupajul teritorial propus de noi nu este adresat turiștilor care își doresc exotism cu orice preț, peisaje care să taie respirația prin altitudini impresionante sau dotări de talia celor existente în Emiratele Arabe Unite.

Acest ghid este destinat iubitorilor de natură și pasionaților de drumeții montane care preferă să-și încarce bateriile mai des decât mult-așteptatul concediu de vară.

Accesibilitatea acestor itinerarii, circumscrise pentru băcăuani unor izocrone care nu depășesc 120 de minute de parcurgere rutieră de la domiciliu și până la punctul de plecare pe firul apei, oferă șansa facilă pentru imersii periodice în verdele tonic, fie doar și pentru câteva ore sau pentru o singură zi.

Ghidul de față reprezintă o încercare perfectibilă și fără așteptări exhaustive de a aduce citadinul mai aproape de frumusețea unor locuri și oameni cu specific aparte. Unele obiective sunt, cu siguranță, cunoscute din micile opriri pe traseele transcarpatice. Altele vor fi, sperăm noi, surprize agreabile. Să nu uităm că „adevărata călătorie constă nu în a căuta noi peisaje, ci a privi cu alți ochi”, după cum spunea atât de inspirat Marcel Proust.

Perioada actuală, în care pandemia ne-a schimbat stilul de viață aproape în totalitate, reprezintă un motiv în plus să privim – și să vedem! – mai atent în jur. Vom surprinde crâmpeie de mici mari bucurii pe care ni le putem oferi în siguranță, departe de vuietul orașului.

Nu avem nevoie de aplicații pentru a porni la drum. Avem nevoie de aplecare și de curiozitate: oare ce urmează dacă mai facem un pas, un kilometru, pe firul apei, spre obârșie? Haideți să descoperim!

De unde se poate cumpăra?

„Pe firul apei: ghid turistic al celor mai frumoase văi montane băcăuane” a apărut la editura Rovimed Publishers. Sponsor, Satul de vacanță „La Kuburi” – Slănic Moldova.
Comenzi online: www.rovimed.com
Comenzi prin e-mail: editura@rovimed.com
Comenzi telefonice: 0234.515.957

Volumul urmează să apară și în librării.

Cine sunt autorii?

Lucian Şerban – profesor de geografie la C.N. „Gheorghe Vrănceanu” Bacău. Absolvent al Facultăţii de Geografie-Geologie, secţia Geografie, din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi (1997). Doctor în geografie. Lucrări publicate: Dicţionarul geografic al judeţului Bacău (Editura Egal, Bacău, 2006), Bacău: palimpseste urbane (Editura Rovimed Publishers, Bacău, 2013), Starea de parc (Editura Rovimed Publishers, Bacău, 2019). A reeditat prima monografie a oraşului natal, Bacăul de la 1850-1900, publicată de Costache Radu în anul 1906. Autor de articole şi studii cu tematică geografică, precum şi de auxiliare didactice. Blogger şi activist de mediu. Membru al Asociaţiei Pasionaţilor de Fotografie Bacău.

Adina Şerban – profesoară de geografie la C.N. Pedagogic „Ştefan cel Mare” Bacău. Absolventă a Facultăţii de Geografie-Geologie, secţia Geografie, din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi (1997). Formator CCD Bacău. Metodist ISJ Bacău. Autor de cursuri şi auxiliare didactice (în colectiv): Teste de geografie (Editura Didactica Publishing House, 2015), Tradiţii şi obiceiuri ale minorităţilor din România – repere istorice (Editura Casei Corpului Didactic Bacău, 2018).

LikeShare

Din categoria: Top Story Etichete: ghid turistic, Valea Trotusului

Reader Interactions

Comentarii

  1. Petruta Diaconu a zis

    21 martie 2021 la ora 7:22 am

    Vreau cartea. Pare interesanta.

    Răspunde
  2. atentie a zis

    21 martie 2021 la ora 9:23 am

    Să înțeleg că Valea Prahovei este vreun etalon în materie de turism de trebuie să folosiți denumirea sudistă „Prahova [Bacăului]” ? Mai folosise Vlahuță „Sinaia Moldovii” pentru Slănic-Moldova, dar el e de iertat pentru că era un vasluian prost și făcea parte din generațiile care încă mai vedeau printr-o perspectivă romantică „prietenia” moldoveneasco-munteană.

    Răspunde
    • Moldoveanu a zis

      21 martie 2021 la ora 2:57 pm

      Dar tu ce cauti ratacit pe aici,pe la articolele despre Moldova?Meri sanatos,cum spun ardelenii!

      Răspunde
    • PHB a zis

      21 martie 2021 la ora 5:24 pm

      Prahova inseamna si apa..(popular).

      Răspunde
  3. Stefan Nistor a zis

    22 martie 2021 la ora 3:15 pm

    Felicitări, Lucian! Mult succes în continuare!

    Răspunde
  4. TIMOFTI AFRODITA a zis

    29 mai 2024 la ora 10:41 pm

    Felicitări, dragi colegi!

    Răspunde

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bara principală

 

Ultimele articole

Primăria Bacău cumpără servicii juridice de 100.000 de lei pentru un singur proces, cu SSPM. Banii merg către fosta firmă a viceprimarului Bulai

Războiul de 200 milioane lei ajunge la tribunal! Evergent Investments dă în judecată Aerostar SA Bacău

Breahnă-Pravăț, vizită pe șantierul DJ 252B, Gioseni – Pâncești. Proiectul de 53,5 milioane lei este finanțat prin Programul Național „Anghel Saligny”

Shopping în Turcia: ce merită să cumperi și unde găsești cele mai bune prețuri 

Anunț public

Locuri de muncă la Conextrust SA

2 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

1 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

30 aprilie 2025

Locuri de muncă la Conextrust SA

29 aprilie 2025

Ultimele comentarii

  • Andrei la Primăria a reparat pasajul Letea, după ce apa se infiltrase în pereții lucrării proaspăt inaugurate
  • Victor la Consiliul Județean Bacău a aprobat finanțări pentru programe sportive. Vezi cine a primit bani!
  • Adrian la UPDATE. George Simion, primul în preferințele băcăuanilor. Rezultatele finale în județul Bacău
  • Medicamente "ciuma rosie/aurie" la Primăria a reparat pasajul Letea, după ce apa se infiltrase în pereții lucrării proaspăt inaugurate
  • Joy la VIDEO – Autostrada Moldovei A7. Umbrărescu ridică ultimele grinzi de la Domnești Târg, peste DN2. Vezi stadiul lucrărilor pe toate loturile!

Cabinet parlamentar PNL

Linkuri sponsorizate

  • Credius – Credite Nevoi Personale – Aprobare Rapida
  • Nova – Energie Electrica si Gaze Naturale

Cabinete parlamentare PSD

Cabinet parlamentar AUR

Găzduit de Simplenet

Copyright © 2025 · S.C. G&P News & Advertising S.R.L. · Știri mondene · Aghiuță · Presa Bacău