Doliu în învățămîntul băcăuan

„Mai facem azi, oare, ora de biologie cu domnul profesor Constantin Radu?”, întreba, ieri, stingher, o fetiță, pe coridorul principal al Școlii „Mihai Drăgan”. Nimeni nu-i dădea un răspuns clar, pentru că toți au aflat de la primele ore că dascălul pe care l-au salutat în urmă cu cîteva zile nu mai este. S-a stins la 58 de ani. Subit, ca și destinul scris în ceruri al unui profesor a cărui viață se petrece pe baricadele încercărilor de a face ceva bun din mereu tînăra generație care ajunge în băncile școlilor. Constantin Radu de la Școala „Mihai Drăgan” a părăsit elevii, și-a părăsit soția, învățătoare la aceeași școală, și a plecat pe o altă cale. A fost un profesor cu o existență zbuciumată, cunoscută doar celor care-și dăruiesc anii pentru educație și bună creștere, într-o societate românească în care învățămîntul poartă crucea suferinței intelectualilor. Ce-ar fi de spus? Că, deși era bolnav, Constantin Radu venea să vorbească elevilor? Că nu și-a părăsit catedra decît atunci cînd nu s-a mai putut? Toate acestea sînt lucruri simple, firești pentru orice dascăl cu o conștiință a profesiunii sale. Cînd unul dintre ei părăsește lumea, te întristezi. Rămîi însă cu nădejdea că semințele plantate în sufletul tinerilor în cei peste 25 de ani de activitate didactică, cum a fost cazul profesorului Radu, vor rodi în continuare. Să-i fie țărîna ușoară! (Constantin GHERASIM)