Colectivul Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Bacău este în doliu după moartea lui Cristi Toronilă, colegul lor care s-a stins din viață mult prea devreme.
Anunțul a fost făcut de reprezentanții instituției, care au transmis un mesaj de rămas-bun, marcat de durere și tristețe.
„Dincolo de uniformă, de meserie și de misiunile îndeplinite, suntem oameni, suntem o echipă, suntem colegi legați prin experiențe, prin momente grele și prin dorința de a fi mereu acolo unde cineva are nevoie de ajutor”, au transmis reprezentanții SAJ Bacău.
Colegii săi au transmis condoleanțe familiei îndoliate și tuturor celor care l-au cunoscut și apreciat, subliniind că pierderea lasă un gol în familia Ambulanței băcăuane.
„Vei rămâne în amintirea noastră, iar locul tău va păstra mereu ecoul pașilor unui coleg care a făcut parte din familia Ambulanței”, este mesajul emoționant transmis de colectivul instituției. „Drum lin spre lumină, Cristi!”

Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.