~5 min lectură 1 comentariu

Dosar DIICOT Bacău: Peste 70 de firme, țepuite cu 2 milioane de euro de o grupare infracțională. Cum acționau escrocii

Gabi MIHAI

Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău – Serviciul de Combatere a Finanțării Terorismului și Spălării Banilor, împreună cu  procurorii D.I.I.C.O.T.- S.T. Bacău, pun în aplicare 33 de mandate de percheziție domiciliară în județele Neamț, Brașov, Ilfov și în municipiul București, într-o cauză în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, transmiterea fictivă a părţilor sociale ori a acţiunilor deţinute într-o societate comercială, în scopul săvârşirii unei infracţiuni sau al sustragerii de la urmărirea penală ori în scopul îngreunării acesteia și spălarea banilor.

În cauză s-a reținut că, începând din luna ianuarie 2022, în municipiul București, s-ar fi constituit un grup infracțional organizat în scopul obţinerii de importante beneficii materiale prin săvârşirea în formă continuată a infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.

Grupul infracțional organizat, la care pe parcurs au aderat și alți membri, ar fi acționat în mod coordonat până în prezent, prin activitatea acestuia fiind cauzat un prejudiciu total de aproximativ 2 milioane de euro, în dauna a peste 70 de persoane juridice de pe întreg teritoriul țării, producători sau distribuitori de diferite mărfuri. 

Acţiunile de inducere în eroare a persoanelor vătămate au avut loc în urma negocierii, încheierii și derulării unor contracte de vânzare cumpărare mărfuri, pentru care nu ar fi existat niciodată intenția de a le achita, prin transmiterea unor instrumente de plată despre care se cunoștea încă de la completare că nu vor putea fi decontate pentru lipsa disponibilului în cont, în scopul obţinerii unor foloase materiale injuste.

Activitatea grupului infracțional organizat, constituit și din apropiați ai unor grupări infracționale din municipiul București, a  fost minuțios pregătită și a presupus parcurgerea următoarelor etape:

Într-o primă etapă, membrii grupului ar fi preluat în mod succesiv, prin persoane interpuse, de condiție socială precară, în scopul înlesnirii comiterii infracțiunii de înșelăciune, 3 societăți comerciale, toate cu istoric financiar-bancar și comercial  pozitiv, cărora le-ar fi încheiat și asigurări de credit comercial, cu intenția de a crea o aparență de bonitate și stabilitate financiară, astfel încât furnizorii comerciali să accepte livrarea de mărfuri cu plata la termen. 

După preluarea societăților, într-o a doua etapă, au fost create conturi de email, prin intermediul cărora au fost lansate cereri de ofertă către diferite persoane juridice, producători sau distribuitori a unei varietăți de mărfuri și produse (de exemplu: autovehicule, combustibili, utilaje, uleiuri, vopseluri şi materiale de construcţie, echipamente de protecţie în construcţii, cherestea, piese auto, aparatură casnică de mică sau mare dimensiune, aparatură electronică şi telefoane mobile, produse de birotică și papetărie, produse alimentare şi produse congelate). Pentru a evita întâlnirea cu reprezentanții furnizorilor și, implicit, identificarea ulterioară de către organele de urmărire penală, membrii grupului au transmis contractele, facturile sau instrumentele de plată prin intermediul altor persoane, prin poștă sau prin e-mail.

Fiecăruia dintre membrii grupului i-a fost atribuită o calitate și o identitate falsă în cadrul societăților comerciale folosite în circuitul infracțional, fiindu-le interzis în mod expres să acționeze în afara „zonei de responsabilitate”. Aceștia au dobândit cunoștințe de specialitate în domeniu și au folosit termeni specifici în discuțiile purtate cu reprezentanții persoanelor vătămate.

Pentru fiecare societate comercială utilizată în activitatea infracțională, ar fi fost închiriate mai multe depozite intermediare, de obicei în mai multe județe din țară, unde mărfurile erau descărcate și ulterior încărcate și transportate către alte puncte de depozitare sau diverși clienți, regula fiind ca marfa să fie livrată direct beneficiarului final, cu excepția situației în care transportatorul era un apropiat al grupului infracțional organizat.

Din cercetări, a rezultat faptul că, în a treia etapă, produsele obținute în mod ilicit ar fi fost valorificate în două moduri: fie au fost vândute, fără documente legale, unor persoane fizice sau juridice la un preț care reprezenta între 40 și 50% față de valoarea de achiziție, fie au fost reintroduse, în mod fictiv, în circuitul comercial, prin întocmirea în fals a unor documente financiar-contabile, în numele altor societăți controlate de grupul infracțional organizat, ascunzându-se proveniența reală a mărfurilor. În acest sens, o parte dintre produse au fost chiar valorificate prin procedura de ofertare publică, fiind achiziționate de către instituții cunoscute din România.

Acționând în această modalitate, prin crearea circuitului de ascundere a provenienței mărfurilor obținute prin înșelăciune, sumele de bani obținute au dobândit o aparență de legitimitate, având în vedere faptul că au fost obținute în urma unor contracte derulate cu instituții publice.

Acțiunea este realizată cu sprijinul polițiștilor din cadrul B.C.C.O. Bucuresti, B.C.C.O. Brașov, S.C.C.O. Neamț, S.C.C.O. Ilfov, I.P.J. Neamț și I.P.J. Ilfov.

Suportul tehnic de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române. 

La acțiune participă și forțe din cadrul Jandarmeriei Române. 

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. N
    NUME SI PRENUME
    2 noiembrie 2022, 07:16
    0

    Nume si prenume. Daca asa ceva se intampla in SUA, in ziare apareau numele si prenumele celor arestati sau cercetati. Nu pricep de ce presa din Romania nu poate sau nu i se permite sa poata sa publice aceste informatii.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.