Doi șoferi s-au ales cu dosare penale și cu permisele de conducere suspendate după ce s-au urcat la volan sub influența alcoolului.
În această situație se află un bărbat de 34 de ani, din Tg. Trotuș, care a fost prins de polițiști în timp ce conducea un autoturism pe DN12 A din Tg. Ocna, având o valoare a alcoolemiei măsurată de etilotest de 1,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 2, un oneștean de 30 de ani a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Bacău, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat că acesta avea o concentrație de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Bacău, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Ambii șoferi sunt cercetați pentru comiterea infracțiunii de conducere sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe. (F.C.)

Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.