Dosarele memoriei

„Fenomenul Pitești“ sau „Coborîrea din Iad“

Despre ororile comise în timpul României comuniste s-a scris mult… Fiecare dintre noi am cunoscut (și, ce-i regretabil, încă îi simțim urmările) măcar o parte din adevărul care a îngropat România în străfundurile mizeriei, fie ea economică sau morală. Oricum, comunismul, atît pentru România, cît și pentru celelalte state care au „simțit“ acest flagel a demonstrat o veche teorie care afirma că omului simplu, neinstruit, odată ce i se pune puterea în mînă sau i se sugerează că așa ar fi, dă dovadă de o inimaginabilă ardoare în a demonstra că este capabil să-și răscumpere acea „tăcere milenară“, acea supunere docilă în fața condiției lor de oameni… comuni. Răbufnirea o dată înfăptuită (nu de oamenii simpli, ci de lideri autointitulați, fapt ce demonstrează o altă teorie, potrivit căreia, într-un context favorabil, lichelele ies întotdeauna în față), se pune în funcțiune un mecanism înfricoșător de complex, și asta sub pretextul unei idei înalte, dar iremediabil utopice. Astfel, se explică într-un fel de ce acest sistem a „prins“ atît de mult, căci cum spunea „părintele comunismului“, K. Marx: „Conștiința trece prin stomac“. Una dintre marile orori comise de „sistemul de represiune“ a fost și „Fenomenul Pitești“, un proces indizerabil prin care se urmărea eliminarea oricăror simțăminte umane ale „subiecților“ intitulați „dușmani ai poporului“, care trebuia „reeducați“. Virgil Ierunca, în cartea sa sugestiv intitulată „Fenomenul Pitești“, descrie ca martor activ procesul de tortură al studenților aflați la acea vreme în Pitești (1948) pînă la arestarea și executarea lui Țurcanu, considerat a fi conducătorul acțiunii (de fapt, cum afirmă și Neculai Popa, martor și el la „reeducare“, în cartea sa „Coborîrea din Iad“, adevărații vinovați se aflau în funcții înalte în partid, protejați de Moscova). Ambii, și Ierunca și Popa (ultimul poate fi considerat mai obiectiv, cartea sa a fost scrisă mai tîrziu – 1998 – și, după cum spune autorul, i-a iertat pe torționari, împăcat fiind cu soarta sa) au mărturisit ce au îndurat în spiritul afirmației lui Vianu: „Mă simt apăsat de întregul trecut și răspunzător pentru viitor“, fiecare încercînd să justifice tortura. Literalmente, un „subiect“ era torturat fizic și supus perversiunilor „psihologice“ pînă la „demascare“ și „reeducare“. Vina lor consta în a se fi născut români în România, în a avea dragoste de țară și neam, în a nu se supune orbește „sistemului“. Presiunea psihologică externă consta în eliminarea treptată a demnității umane, care, corelată cu tortura fizică inimaginabilă, era menită „să construiască un nou om“, un „reeducat“. Planul diabolic nu se oprea aici: un „reeducat“ trebuia la rîndul său să „reeduce“, adică să devină torționar, și încă unul plin de zel, altfel redevenea „subiect“. S-au întîmplat cazuri în care procesul „reeducării“ s-a repetat pentru unii năpăstuiți, care nu au dovedit că își pot torționa prietenii (uneori chiar frații și părinții) sau necunoscuții, ore în șir. Programul de bătaie și umilință era foarte variat; „creierul“ venea mereu, cu noi metode îndelung studiate în beciurile „Siguranței“. Deveneai „reeducat“, doar dacă mărturiseai ceva, nu conta dacă avea vreo urmă de veridicitate sau nu. Mii de oameni au trecut prin procesul de „reeducare“, procesul s-a extins de la Pitești la Gherla și Arad, pînă s-a aflat totuși undeva „mai sus“, unde mai exista un dram de omenie. Adevărații vinovați bineînțeles că au scăpat, doar „cozile de topor“ au dat în vreu fel sau altul socoteală. (Marius S+RBU)rsiunilor „psihologice“ pînă la „demascare“ și „reeducare“. Vina lor consta în a se fi născut români în România, în a

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!