~3 min lectură 8 comentarii

Dosarul mitei de la Direcția Sanitară Veterinară Bacău se reia de la zero. Judecătorul, acuzat de superiori că a instrumentat cazul prin metoda „copy-paste“

Redacția Ziarul de Bacău

Un judecător al Tribunalului Bacău care a dispus condamnările în dosarul şpăgilor de la Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Bacău este acuzat că a pronunţat condamnarea fără a o motiva, dând copy-paste la rechizitoriul procurorilor. După patru ani de procese, dosarul va fi rejudecat, notează adevărul.ro.

Carmen Carleta Bodea și Vlad Gheorghiță

Rejudecarea dosarului a fost decisă de Curtea de Apel Bacău, iar cauza urmează a fi reluată joi, 23 ianuarie, la Tribunalul Bacău. Fosta directoare a DSVSA Bacău, Carmen Carleta Bodea, a fost condamnată în martie 2018, la trei ani şi opt luni închisoare cu executarea pentru fapte de corupţie şi divulgarea de informaţii secrete.

Toţi inculpaţii din dosar au contestat sentinţa Tribunalului, dosarul fiind înaintat Curţii de Apel Bacău, pentru soluţionarea acestora. Avocaţii au invocat astfel nulitatea sentinţei sub aspectul nemotivării, în condiţiile în care a fost preluat integral rechizitoriul, nefiind analizate apărările inculpaţilor.

În urma analizării motivelor de apel, judecătorii Curţii au decis că susţinerile inculpaţilor sunt întemeiate, motivarea hotărârii instanţei de fond fiind în cea mai mare parte o copiere a rechizitoriului procurorilor DNA.  „Contribuţia proprie a primei instanţe la redactarea sentinţei se rezumă la aspectele privind individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor. În condiţiile în care s-au invocat de către inculpaţi multiple apărări, atât de nelegalitate, cât şi de netemeinicie, lipseşte cu desăvârşire o analiză proprie, atât cu privire la aspectele de nulitate invocate a probelor constând în interceptările ambientale, interceptările telefonice şi acţiunile operative efectuate exclusiv de către Serviciul Român de Informaţii, cât şi pentru probatoriul administrat pe parcursul procesului penal, atât în faza de urmărire penală cât şi de judecată, cu relevanţă în stabilirea situaţie de fapt”, au invocat judecătorii Curţii de Apel Bacău.

Același judecător, a doua abatere

Dată fiind această deficienţă majoră, judecătorii Curţii de Apel Bacău au decis retrimiterea dosarului la Tribunal spre rejudecare. Mai mult, magistraţii Curţii au arătat în motivarea hotărârii că acelaşi judecător de la Tribunalul Bacău care a soluţionat dosarul de corupţie de la DSVSA a avut o atitudine similară la soluţionarea unui alt dosar, unde de asemenea, motivarea soluţiei s-a limitat la copierea rechizitoriului. Şi în dosarul respectiv,  instanţa de control judiciar a decis rejudecarea cazului. 

Citește articolul integral pe adevarul.ro.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

8
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. M
    Mugurel
    23 ianuarie 2020, 05:57
    0

    Pai n-a revenit PDL, deghizat in PNL, la putere? Isi salveaza posibilii corupti care erau jupani cand PDL, cu Berca si Banu in frunte taiau si spanzurau in judet?

    1. d
      dana
      23 ianuarie 2020, 08:21 răspuns pentru @Mugurel
      0

      corect. iar prostimea antipsdista aplauda ca foca toate mizeriile astora.

  2. S
    Stan
    23 ianuarie 2020, 06:01
    0

    Cine plateste pentru timpul si resursele pierdute?
    Este unul dintre judecatorii care de intra in greva ca sa-si pastreze pensia speciala?
    Obrazul gros cu pensie speciala se tine.

    1. g
      gelu
      23 ianuarie 2020, 08:20 răspuns pentru @Stan
      0

      lasa ma ca urlati la psd ca e naspa cu sectia vietii pt tragerea la raspundere a magistratilor. acu o desfiinteaza peneleu ca asa vor cetatenii votanti de galben .
      uite de aia se agita astia cu desfiintatul ca sa faca ce vor mustii lor fara sa plateasca.

  3. P
    Petru
    23 ianuarie 2020, 06:35
    0

    Va mai dau exemplu al aceluiași judecător?? Dl Ciocan … pensionar acum cu o pensie … specială …

  4. N
    Nastase
    23 ianuarie 2020, 14:23
    0

    Daca probele aduse de procuror erau clare ,,beton,, cum ar zice tineretul, ce sa mai caute sa inventeze omul, magistratul? Dar se incearca tergiversarea pentru prescriptia faptelor penale sau schimbarea deciziei de pe fond, desi era vorba de mita gasita asupra celor acuzati, flagrant cu foloase necuvenite luate ca mita de cei care aranjau tot felul de ilegalitati contra-cost, pentru a nu mai face controale samd. Asta-i realitatea, ca si in cazul altora de tepa lor, ,,mizerii,, umane cum s-ar spune.

  5. T
    Tanar muncitor
    23 ianuarie 2020, 18:37
    0

    O tine asa pana se prescrie fapta. Sau pana iese judecatorul la pensie. Si atunci dosarul se va relua de un altul si deja fapta s-a prescris. Doar muritorii sunt condamnati in 2 saptamani.

  6. L
    Laslo Petrica
    15 ianuarie 2021, 07:53
    0

    Ramane cu arestul preventiv,ca de ce-i facut e bun facut.Mi-ar place sa nu fie vinovata-desi este- si sa faca si pedeapsa,ca sa vada ca……cine seamana vant culege furtuna.Sau pe romaneste mi-ai tras-o ti-ai luat-o.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.