~2 min lectură 0 comentarii

DOSARUL NOVAC: Trafic de droguri în limbaj camuflat

Catalina Chifu

„Bagaje”, „adidași”, „tricouri” – așa spun procurorii că erau denumite drogurile în convorbirile telefonice purtate de inculpații în dosarul Novac cu alți traficanți sau consumatori. Procurorii au depus la dosarul în care sunt cercetați Novac Bărbieru, fiica sa minoră și alți trei inculpați probe, mărturii și transcrierea interceptărilor telefonice.

Din convorbirile telefonice reiese că membrii grupării „foloseau un limbaj camuflat încă din august 2012 și foloseau expresii – termeni consacrați – bagaje, chestii, ketchup, adidași, tricouri, vin, bere, cafea, suc, piese, care în fapt reprezentau cantități de droguri cerute la vânzare sau vândute”. Toate activitățile de trafic de droguri desfășurate de „săgeți” (subdealeri) au fost confirmate de de consumatorii de droguri audiați de procurori. Numai concubinul minorei, presupusul cap al rețelei din Bacău, de etnie turcă, avea peste 20 de consumatori, cu cinci – zece tranzacții pe zi. Fratele acestuia, zis „Arabul”, și-a dezvoltat propria rețea de trafic de droguri în Constanța. Ambii se aprovizionau cu „marfă” din Grecia, unde locuia mama lor, implicată și ea în afacere. De altfel, minora și mama acesteia, într-o convorbire telefonică, își manifestau îngrijorarea legată de „pachetul” trimis din Grecia.

„Vorbim, mamă, că R. (concubinul ei, n.r.) e pe arest acuma, îi cu cătușe. M-a sunat mă-sa lui R… Da’ știi pentru ce i-a oprit, l-a oprit pe R.? Că pe tata l-a lăsat pe drum, pe acolo prin Grecia… Pachetu’ îi trimis deja, nu l-a prins cu aia pe el, înțelegi?”, îi explica minora mamei ei, la telefon. Cei cinci sunt arestați din 20 octombrie 2012. În ianuarie 2013, inculpații aflați în arest și martori cercetați în libertate au dat în instanță primele declarații despre această afacere de familie. Pe 19 februarie, alți martori și apropiați ai familiei Bărbieru vor fi audiați. Pe de altă parte, avocata minorei a depus o nouă cerere de eliberare sub control judiciar, care se va judeca mâine.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.