~2 min lectură 0 comentarii

Doua accidente rutiere s-au produs in zona Onestiului

Redacția Ziarul de Bacău

Zilele trecute, la Onesti si la Dofteana, au avut loc doua accidente rutiere, soldate cu 6 raniti. Cele mai multe victime, 5, au provenit de la accidentul petrecut la Dofteana, unde un Citroen condus de Mihai C. (34 de ani, din Botosani), care transporta mai multi muncitori la un punct de lucru al unei societati comerciale, s-a rasturnat in santul de linga carosabil, la podul de peste piriul Larga, unde soferul a pierdut controlul vehiculului. Cei 5 muncitori au fost transportati la Spitalul Onesti, unde s-a constatat ca doar unul singur suferise mai multe fracturi la piciorul drept, iar ceilalti 4 aveau doar leziuni minore. In cauza s-a intocmit dosar penal pentrtu vatamare corporala din culpa. Alt accident s-a produs pe Blevardul Oituz din Onesti, unde un autoturism condus de Ionut S. (26 de ani, din oras) a acrosat-o pe Marita V. (77 de ani), care traversa strada regulamentar, pe marcajul pietonal. Soferul a transportat batrina la spital, dar apoi a plecat fara sa anunte la politie. A fost identificat ulterior, cind a fost si testat cu aparatul etilotest, care a indicat 0,19 miligrame per litru de alcool pur in aerul respirat. Conducatorului auto i s-a intocmit dosar penal pentru conducere sub influenta alcoolului, pentru parasirea locului faptei si pentru vatamare corporala din culpa, chiar daca victima nu a suferit leziuni grave si nu a necesitat internarea in spital.

George MARTIN

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.