înființată anul acesta, Stația de Hemodializă din cadrul Spitalului Municipal Moinești va avea în plus încă două aparate de dializă. Acestea se vor adăuga celor patru care funcționează în prezent. „în momentul actual, la respectiva secție sînt dializați 23 bolnavi diagnosticați cu insuficiență renală cronică. Noi acordăm asistență unor pacienți atît din zona Moinești, dar și Comănești, practic de pe o rază ce cuprinde peste 100.000 de locuitori. Conform evidențelor medicale pe care le deținem, în acest perimetru sînt înregistrați 40 de bolnavi. Prin montarea celor două noi aparate vom reuși să asigurăm efectuarea dializei la 32 sau chiar 33 de persoane. Astfel, pacienții se vor deplasa mai ușor pînă la Spitalul Județean Bacău, mai ales pe timp de iarnă. în plus, se vor reduce cheltuielile de transport ale Casei de Județene de Asigurări de Sănătate”, ne-a declarat medicul Adrian Cotîrleț, directorul Spitalului Moinești.
Dacă unul dintre cele două noi aparate de dializă a și fost montat, urmînd ca în luna decembrie să intre în funcțiune, cel de-al doilea va fi funcțional din luna ianuarie a anului viitor. (Mihai VIERIU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.