~1 min lectură 0 comentarii

Două case din Comănești au luat foc, azi-noapte. Pompierii s-au luptat cu flăcările aproape patru ore

Andra Juverdeanu

Două case învecinate și anexele acestora au luat foc, în miezul nopții, în orașul Comănești. Din cauza vântului, intervenția pompierilor a fost una dificilă, incendiul fiind lichidat după aproximativ patru ore.

foto arhivă

„Apelul pe Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență 112 a fost primit în jurul orei 00:00, de urgență la fața locului deplasându-se trei autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.

La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta cu violență la nivelul a două locuințe învecinate și trei anexe. Intervenția s-a dovedit a fi una dificilă, propagarea flăcărilor fiind favorizată de condițiile meteorologice (vânt). După o intervenție ce a durat aproximativ patru ore, incendiul a fost lichidat”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Bacău.

În urma incendiului, au fost afectate locuințele a două familii, respectiv acoperișurile locuințelor, ale anexelor și bunuri. Cauza probabilă de producere a incendiului este în curs de stabilire.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.