■ 10 clasări pe podium, dintre care 3 pe prima treaptă, este bilanțul sportivilor băcăuani
La sfîrșitul săptămînii trecute, judoka de la Palatul Copiilor au participat la două competiții, dintre care una internațională, în Ucraina. Cei doi antrenori de la Palatul Copiilor, profesorii Aurel Chelariu și Constantin Manole, și-au împărțit elevii în așa fel încît să se întoarcă de la cele două competiții cu fruntea sus. Cupa Moldovei, disputată sîmbăta trecută la Iași, a fost o reușită deplină pentru sportivii băcăuani și cei oneșteni, judoka întorcîndu-se de acolo cu 3 locuri l și 4 locuri lll, deși categoriile de greutate au fost suprasolicitate de sportivii veniți de la echipe din Miercurea Ciuc, Galați (2 echipe), Focșani (2), Bacău, Onești, Iași (2). Florin Cîrlan (categoria 38 de kg), Alexandru Isvoran (50 de kg) și Diana Darie (57 de kg) sînt cei trei sportivi care s-au întors cu medalia de aur de la Iași, în timp ce Mihai Baba (38 de kg), Roxana Pogar (44 de kg), Daniel Herciu (46 de kg) și Iulia Savin (^70 de kg) s-au clasat pe treapta a treia a podiumului.
De menționat că în rîndul sportivilor băcăuani care au participat la Cupa Moldovei s-au aflat și judoka de la clasa cu profil judo de la școala nr. 28, unde antrenor este profesorul Bogdan Chelariu.
Pe o durată de timp mult mai mare, 31 ianuarie – 2 februarie, judoka de la Palatul Copiilor au participat la Memorialul Stephan Bandera, în localitatea Ivano Francov, din Ucraina. Au fost prezente la startul competiției 15 echipe din Ucraina, 3 din Moldova și cîte una din România și Polonia. Rezultatele obținute de judoka băcăuani s-au limitat doar la locurile trei, obținute de Bogdan Cîrlan (50 de kg), Bogdan Capră (60 de kg), Dorin Cruceanu (73 de kg), și un loc cinci, prin George Iosub (55 de kg).
În perioada 13-15 februarie va avea loc la Baia Mare finala Campionatului Național de juniori ll, unde vor participa și sportivi de la Palatul Copiilor. (Cristian BLĂNUȚĂ)
Lasă un răspuns