Două eleve, de clasa a VI-a și a VII-a, de la Școala Gimnazială „Mihai Drăgan” Bacău, s-au luat la bătaie pe holul școlii, din cauza unui băiat. Una dintre ele a suferit răni grave și a fost dusă la spital.
Colegii celor două fete s-au strâns în jurul acestora, însă niciunul nu a intervenit să le despartă. Mai mult decât atât, aceștia strigau „Dă-i mai tare!”. Într-un final, fetele au fost despărțite de profesorii școlii, potrivit Antena 3.
Din primele informaţii, conflictul dintre cele două fetele ar fi început din cauza unui băiat. Una dintre ele a ajuns la Spitalul de Urgenţă Bacău cu răni serioase.
Inspectorul școlar general: „Elevele se aflau în evidența consilierului școlar, din cauza interacțiunilor de tip bullying”
Inspectoratul Școlar Județean Bacău a fost informat ieri despre o altercație între 2 eleve de la Școala Gimnazială „Mihai Drăgan” Bacău, urmare a unui conflict extern, a declarat prof. Anca Egarmin, inspector general școlar al județului Bacău. Elevele de clasa a VI-a, respectiv a VII-a, se aflau în evidența consilierului școlar, din cauza interacțiunilor de tip bullying.
Imediat după incident conducerea școlii a discutat cu părinții și cu un reprezentant IPJ de la Biroul Siguranță Școlară.
„Analiza contextelor care au generat incidentul se realizează actualmente de către Comisia pentru prevenirea și eliminarea violenței din unitatea de învățământ. Astăzi, eleva de clasa a VI-a nu s-a prezentat la școală, părinții acesteia anunțând ca are scutire medicală 2 zile după vizita la medic”, a mai precizat prof. Egarmin.
Inspectoratul Școlar monitorizează situația, fiind în legătură permanentă cu directorul și consilierul școlar al unității de învățământ.
Tot in Moldova??? Chiar a ajuns in halul asta curvasareala in Bacau??? Se stia de coruptie generalizata in judet, ca si la Vrancea si Suceava, dar chiar de curvasareala generalizata in Bacau??? A luat-o razna societatea romaneasca!!!
Stai calm!Caută reportaje mai vechi sau pe youtube si ai să vezi că peste tot în țară se întâmplă,nu doar în Moldova.
Ce proaste!!! Doamne ferește!!!
Vai nu pot să cred!
Unde e importanta structură de politie școlară inființată cu surlete si trambițe la fel ca si politia animalelor?
Niște functionari care taie frunze la caini de pe un scaun dintr-un birou călduros!
Dle Stratulat un astfel de conflict este grav dar sa mergi pana la a-l categorisi drept „curvasareala” la niste copile de 10-11 ani denota ca ai probleme cu mansarda !!! Sunt niste copile a caror comportament poate fi corectat cu sprijin din partea familiei,scolii si a clasei !!! Of ce ne mai place sa etichetam !!!
Deplasata etichetarea, mai ales ca fetele s-au certat de la o culegere de probleme de algebra…asta e tristul adevar omule, nu poti sa ii spui altfel daca asta e, intradevar, socheaza varsta la care se intampla aceste lucruri.
Halal comportament! Așteptăm de la inspectorat mesaj ca elevul e ultimul vinovat.. Așa a mai declarat Dna general. Școala, directorul , ISJ trebuie sa educe.. S-au declanșat anchete aici?? Ce face ISJ?
ISJ e o institutie simbolica, cu rol de a transmite mai departe mesajele primite de la minister catre scoli si invers, de multe ori nu le reuseste nici asta, sunt aplicatii software mult mai eficiente. ISJ e o instituie inutila care toaca bani de pomana, personalul ajuns acolo pe critetii politice are ca obiect principal promovarea partidului care i-a impins pe pozitiile respective, urmaritile paginile personale…
Cucoanele alea de pe la arhiva sunt cele mai nocive. De la ele zboara toate barfele si intrigile despre inspectori,directori si profesori.
Nu înțeleg cum dracu’ să te bați cu o colegă pentru un prostănac !.
Care dintre voi mergeti cu autobuzul? Ati reusit sa surprindeti un dialog intre acesti copii? Cum vi se pare vocabularul? subiectele de discutie, ideile? Clar, suntem din generatii diferite dar ceva nu e in regula rau la acesti copii, viitorul lor nu arata bine deloc, sper sa ma insel…
Perfect adevărat
Probabil că viața sexuală începe prea devreme, pe negândite, pe nepregătite, pe needucație.
Pentru UN OM: te faci de ras atata timp cat se stie clar ca realitatea e cruda cu motivul de la care a pornit bataia. Mai multe panarame ca in zona nu gasesti! Si stii de ce? FOAMEA. Cat despre fetele implicate, trebuie intervenit ca sa sa nu se rateze complet. Dar realitatea e cruda cu zona crepusculara.
Esti limitat rău, bădie Stratulat. Conflicte de acest gen sunt peste tot în țară, dar răutatea ta si stereotipiile pe care le aberezi pe aici nu au limite.
S-au certat pentru ca amandoua i-au trimis poze cu ele in pielea goala.
Inbecile Startulat. Tu, din toată grazavenia asta, cu atat ai rămas?
Conflicte au fost si vor fi intre eleve.Si acum 40 de ani erau conflicte inte eleve si elevee erau mai mari decat fetele astea. Doua colege de-ale mele de liceu erau in clasa a 11-a si s-au paruit in ultimul hal. Barfa, mahala si scandaluri au fost dintotdeauna ,indiferent de regimul care a fost in Romania.Mama mea a terminat in 1954 Liceul Pedagogic si sa stii ca si atunci erau batai intre fete si multe batfe.