~2 min lectură 0 comentarii

Două elicoptere israeliene au aterizat de urgenţă în zona localităţii Vulpeşti

Redacția Ziarul de Bacău

Cele două elicoptere militare israeliene care au aterizat de urgenţă, marţi, în sudul judeţului Argeş, au fost localizate de forţele Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş şi Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Argeş trimise în zonă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Argeş, subinspectorul Robert Radu, aparatele de zbor au fost localizate între localităţile Vulpeşti şi Deagul de Sus. În urma aterizării de urgenţă nu au fost înregistrate victime şi nici pagube materiale, conform aceleiaşi surse.

Două elicoptere israeliene de transport tip CH-53, care au participat la exerciţiul comun aerian româno-israelian BLUE SKY 2010, aflate în zbor de repatriere, au solicitat, marţi, în jurul orei 8.00, autorităţilor române să aterizeze în regim de urgenţă, pentru o escală tehnică, în zona localităţii Vulpeşti, judeţul Argeş, informează Ministerul Apărării Naţionale.

Forţe ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) şi Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Argeş au acţionat pentru localizarea celor două elicoptere militare israeliene care au aterizat de urgenţă în zona satului Vulpeşti, comuna Buzoieşti, din partea de sud a judeţului.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Argeş, subinspectorul Robert Radu, la acţiune au participat atât jandarmi, cât şi poliţişti din oraşul Costeşti şi de la posturile comunale arondate.

Reprezentantul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, maiorul Vasile Casapu, a spus că nu s-a solicitat intervenţia pompierilor la locul aterizării celor două aparate de zbor.

Şefa Serviciului de Ambulanţă Argeş, doctor Cristina Niculescu, a precizat la rândul său că, deşi nu s-a primit nicio solicitare de intervenţie, două echipaje de urgenţă de la staţia Costeşti sunt pregătite să intervină în caz de nevoie. AGERPRES

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.