~3 min lectură 1 comentariu

Două femei au fost bătute în stradă de iubiții lor

Redacția Ziarul de Bacău

fata vroia să pună capăt relației și a refuzat să-l urmeze pe tânăr în apartamentul lui. enervat, băiatul a lovit-o peste față, dar în clipa următoare a apărut o patrulă de siguranță publică de la Poliția Locală Bacău. fata a primit îngrijiri medicale pentru că îi curgea sânge pe nas, iar agresorul a fost amendat.

Ramona IONESCU
Scandal în loc public, la intersecția străzilor Energiei cu Mioriței, din municipiul Bacău. Scena i-a avut ca protagoniști pe doi tineri, de 19 și 20 de ani, iar cearta a generat în acte de violență în momentul în care fata i-a spus prietenului ei că nu vrea să mai continue relația cu el. Tânărul a lovit-o pe fată peste față, iar aceasta a început să sângereze. Scena a fost surprinsă de la distanță de agenții locali aflați în timpul serviciului de patrulare în zona respectivă. Polițiștii au intervenit prompt și i-au dus la punctul de control la Colegiului „N.V.Karpen” pentru legitimare. „În urma identificării, s-a stabilit că fata este din Moinești, iar băiatul din Bacău. El a lovit fata pentru că ea nu vroia să-l însoțească în apartamentul său și pentru că dorea să pună capăt relației pe care o avea cu agresorul”, a declarat Florin Podoleanu, purtător de cuvânt la Poliția Locală Bacău. Prietenul agresiv a fost amendat cu 500 lei pentru provocare de scandal în locuri publice, iar fata a fost încredințată echipajului medical de pe o ambulanță pentru a primi îngrijiri de specialitate. Agenții locali au sesizat incidentul la Secția 2 Poliție Bacău, însă le-au spus polițiștilor că fata nu dorește să-l reclame pe băiat. „Pe adresa Inspectoratului de Poliție Județean Bacău nu a fost depusă nicio plângere în acest sens”, a adăugat inspectorul Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt la IPJ Bacău.
Altă femeie bătută în stradă
O altă agresiune stradală a fost raportată pe strada Republicii din municipiul Bacău. Conflictul a fost aplanat de o patrulă din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău, aflată în zonă. Reclamantul le-a spus jandarmilor că un tânăr a lovit o femeie și se comportă în continuare violent cu aceasta. „S-a trecut la identificarea agresorului, iar acesta era Marian G., de 21 ani, din municipiul Bacău. Tănărul a fost dus la sediul Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău, iar pe numele său a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de lovire și alte violențe. Femeia a fost dusă de către jandarmi la Spitalul de Urgență Bacău, pentru a fi examinată medical”, a declarat mr. Marius Țăranu, ofițer de relații publice în cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău. Neînțelegerile dintre cei doi au dus la agresiune, băiatul provocându-i femeii leziuni la coapsa piciorului. Dosarul întocmit de jandarmi va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. l
    laura
    6 februarie 2013, 09:39
    0

    Astia da BARBATI ADEVARATI!!!!!!!!!!!!PE cand femeile vor gasi curajul sa reclame acesti indivizi…..

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.