Două fetițe lăsate nesupravegheate au fost victima unui grav accident de circulație, petrecut luni după amiaza pe raza comunei Răcăciuni. Accidentul a avut loc în jurul orei 16.30, în timp ce Beatrice Laslău, de 5 ani, și Genoveva Iacobuș, de 8 ani, au încercat să traverseze Drumul Național 2 fără să se asigure. Cele două fetițe au fost acroșate de autoturismul Cielo B 62 TAB, al cărui șofer, Dumitru Dîrlău, de 21 de ani, nu a mai reușit să le evite din cauza vitezei excesive. Beatrice Laslău a fost internată în spital cu diagnosticul de fractura de gambă și traumatism cranian, iar prietena sa, în comă de gradul doi. (Florin CRĂCIUN)
Lasă un răspuns