~2 min lectură 0 comentarii

Două persoane au ajuns la spital din cauza unui șofer beat

Redacția Ziarul de Bacău


– o șoferiță începătoare și pasagerul din mașina ei au rămas cu traume după ce un șofer beat a scăpat controlul volanului și a intrat în autoturismul celor doi – victimele au fost preluate de o ambulanță și au primit îngrijiri medicale la spital – șoferul a rămas fără permis și a primit la schimb un dosar penal

Ramona IONESCU

Un șofer beat a făcut două victime în comuna băcăuană Pâncești. Deși consumase o cantitate considerabilă de alcool, Tiberiu C., în vârstă de 29 ani, din Bacău, s-a urcat la volanul mașinii sale și a pornit la drum. Ajuns pe drumul județean DJ 252 B, din comuna Pânceşti, el a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat pe sensul opus, unde a lovit frontal autoturismul condus de Diana P., în vârstă de 19 ani, din localitate.

„Șoferița și pasagerul din mașina acesteia au suferit vătămări corporale care au necesitat îngrijiri medicale. O ambulanță solicitată prin apelul unic de urgență 112 i-a preluat pe răniți, iar victimele au fost transportate la Spitalul Județean Bacău pentru îngrijiri medicale. După ce au fost supuși investigațiilor de specialitate, medicii au decis că rănile suferite nu necesită internarea pacienților. Între timp, ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest. În cazul șoferiței, rezultatul a fost negativ, dar, în ceea ce-l privește pe șofer, acesta avea o concentrație de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a declarat agent Raluca Ciobanu, purtător de cuvânt la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bacău.

Tiberiu C. a rămas fără permisul de conducere, iar polițiștii au întocmit pe numele său un dosar penal în care este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și consum de alcool peste limita legală.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.