~3 min lectură 0 comentarii

Două șoferițe începătoare au băgat în spital patru persoane

Redacția Ziarul de Bacău

SONY DSC

– trei minori și un adult au fost răniți în două accidente rutiere – la volanul ambelor mașini se aflau femei – ele erau începătoare și s-au speriat atunci când au scăpat volanul de sub control – una a intrat cu mașina într-un stâlp, iar cealaltă a intrat într-un podeț, lovind trei persoane

Ramona IONESCU

Lipsa de experiență în conducere și-a spus cuvântul în cazul a două șoferițe din județul Bacău. La 19 ani, Alexandra L., din comuna Plopana, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat cu autoturismul fix în podețul pe care se aflau doi băieți de 16 ani și o fetiță de 5 ani, accidentându-i. Leziunile suferite de aceștia au necesitat transportul cu ambulanța la Spitalul Județean Bacău, unde au fost investigați din punct de vedere medical și au rămas internați. Unul dintre băieți a fost diagnosticat cu „fractură deschisă tibie și peroneu picior stâng”, cel de-al doilea băiat are „fractură tibie și peroneu picior drept”, iar copilul de 5 ani a fost diagnosticat cu „fractură femur stâng și fractură gamba dreaptă”. În timp ce victimele primeau îngrijiri la spital, polițiștii făceau cercetări la fața locului. „Șoferița a fost testată cu aparatul etilotest, iar rezultatul testului a fost negativ, a declarat inspectorul principal Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt la Inspectoratul de Poliție Județean Bacău. La Spitalul Județean Bacău a ajuns și Alexandra L., iar medicii i-au recoltat probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei”. Șoferița luase permisul de conducere în luna martie 2013, iar polițiștii i l-au reținut acum. Pe numele Alexandrei L. există un dosar penal în care se fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă.

A intrat în stâlp

Cel de-al doilea accident de circulație a fost provocat tot de o șoferiță de 19 ani. Andreea B., din comuna Dofteana, a obținut permisul de conducere în luna februarie 2013 și a comis deja primul accident cu victimă. Pe drumul comunal 131A, fata a intrat cu viteză într-o curbă periculoasă la stânga, a ieșit de pe șosea pentru că nu a putut redresa mașina la timp și s-a izbit de un stâlp aflat pe partea dreaptă a drumului. Șoferița s-a rănit la mâini și la față în momentul tamponării și a fost dusă la spital cu o ambulanță. La Spitalul Onești a ajuns și Ionuț A., de 20 ani, pasager pe bancheta din spate a mașinii. El a fost diagnosticat cu „traumatism cranio cerebral acut, fractură radius drept” și a rămas internat la Secția Chirurgie. Șoferița nu consumase alcool, dar s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.