~2 min lectură 0 comentarii

Două treimi dintre rafinori se reîntorc la lucru pe 1 februarie

Redacția Ziarul de Bacău

Circa 600 dintre salariații societății Rafo Onești se vor reîntoarce la lucru pe 1 februarie, după ce au intrat în șomaj tehnic de la mijlocul lunii decembrie. Liderul sindicatului Rafinorul, Ion Marian, spune că această măsură a fost luată datorită perioadei de iarnă, când lucrările la întreținerea instalațiilor exterioare nu se mai fac, dar și pentru lunga perioadă a sărbătorilor de la sfârșitul și începutul de an. „Cei care au plecat acasă – a precizat Ion Marian – vor fi plătiți cu 80 la sută din salariul de bază, dar vor mai primi și sporul de vechime de 20 la sută, precum și tichete de masă. Practic, vor sta acasă, dar fără să piardă la salarii sau, mai bine spus, din veniturile lunare.”

Așa cum precizam anterior, Rafo Onești se află în portofoliul unor investitori ruși, printr-o companie cu sediul în Austria. Acționarul majoritar a promis una din trei soluții pentru deblocarea situației în care se află rafinăria: va participa cu circa 20% din valoarea proiectului de modernizare a instalațiilor (pentru care s-a solicitat un credit bancar de circa 330 de milioane de euro), conform cerințelor pentru ca statul român să garanteze un credit bancar, va găsi un investitor care să intre alături de el în această afacere sau va căuta un cumpărător pentru această societate. (Petru DONE)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.