~3 min lectură 3 comentarii

Dr. Băncescu, medic șef de la Urgențele Spitalului Onești, trimisă în judecată de DNA Bacău. Ea a recunoscut că a aranjat un concurs pentru angajarea unei asistente

Redacția Ziarul de Bacău

Șefa Centrului Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Sf. Ierarh Dr. Luca din mun. Onești a aranjat un concurs pentru angajarea unei asistente.

Dr. Ana Maria Băncescu a transmis unei candidate subiectele de concurs. Atât ea, cât și candidata au recunoscut faptele și au făcut acorduri de recunoaștere cu DNA Bacău.

Comunicatul DNA:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Bacău au dispus sesizarea instanței de judecată, cu două acorduri de recunoaștere a vinovăției încheiate cu inculpații:

BĂNCESCU ANA MARIA,  medic șef al Centrului Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Sf. Ierarh Dr. Luca din mun. Onești, pentru săvârșirea infracțiunii de permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii de foloase necuvenite pentru altul, în formă continuată (două acte materiale) și

B. C. V., persoană fără calitate specială, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire de informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii de foloase necuvenite pentru sine, în formă continuată (două acte materiale).

În acordurile de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

Cu ocazia unui concurs pentru ocuparea postului vacant de asistent medical medicină generală debutant Compartiment Primiri Urgențe (CPU), inculpata Băncescu Ana Maria, în calitatea menționată și aceea de membru al comisiei de concurs constituite la nivelul instituției, în zilele anterioarei datei de 01.07.2024 și în data de 03.07.2024, i-ar fi transmis, prin intermediul mijloacelor electronice de comunicare și transmitere a datelor, candidatului B. C. V., propunerile de subiecte pentru proba scrisă respectiv proba practică, informații confidențiale folosite de candidat pentru a se pregăti  și pentru a susține și promova proba scrisă ce a avut loc în data de 01.07.2024 și proba practică ce a avut loc în data de 04.07.2024.

Facem precizarea că inculpații şi-au asumat în totalitate faptele comise și au avut o atitudine sinceră pe parcursul cercetărilor, detaliile oferite procurorilor anticorupție ducând la stabilirea concretă a întregii stări de fapt.

În prezența avocatului, fiecare inculpat a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv:

  • 1 an  închisoare cu amânarea aplicării pedepsei cu stabilirea unui termen de supraveghere de 2 (doi) ani, pentru fiecare dintre cei doi inculpați. 

Dosarul de urmărire penală și acordurile de recunoaștere a vinovăției au fost înaintate la Tribunalul Bacău.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

3
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. i
    irina
    9 septembrie 2025, 10:41
    0

    Amânare aplicare pedeapsă un an? Eu credeam că autoritățile își cer scuze de la inculpați în cazurile de corupție pe motiv că i-au prins!

  2. N
    Neuronul
    9 septembrie 2025, 14:11
    0

    Tot pe loc,pe loc,pe loc….

  3. G
    Gabriel
    18 septembrie 2025, 09:12
    0

    Ar trebui mai multe persoane audiate de la Spitalul din Onesti ( Manager, Directori,Gabi Taru), pt ca toate concursurile se iau pe bani si pile, incepand de la 5000€ ca infirmier pana la 10000€ ca asistent _

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.